monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Rampele clandestine de gunoi răsar în Cluj ca ciupercile după ploaie - FOTO

Zeci de rampe clandestine de deşeuri au fost descoperite în zone centrală din Cluj-Napoca şi 14 persoane care depozitau ilegal deșeuri au fost amendate.

În această săptămână, polițiștii locali de la Serviciul Control Protecţia Mediului au descoperit 12 rampe clandestine de deşeuri și au depistat şi sancţionat 14 persoane, din cauza depozitărilor ilegale de deșeuri menajere sau rezultate din construcţii, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.

“Acestea au primit sancțiuni în valoare de 9400 lei pentru faptele. Verificările au fost făcute atât în cartiere, cât și în centru, iar contravențiile au fost depistate în zone precum: strada Primăverii, Piața Mărăști, Parcul I.L. Caragiale, strada Octavian Petrovici sau Piața 1 Mai. Pe lângă sancțiuni au fost dispuse și măsuri de salubrizare a zonelor”, spun reprezentanţii Primăriei Cluj-napoca.


Poliția Locală recomandă persoanelor fizice sau juridice să încheie contracte pentru ridicarea deşeurilor cu firmele abilitate pentru această activitate de pe raza municipiului Cluj-Napoca, urmând ca acestea să fie depozitate numai în locurile special amenajate, cu respectarea legislației în vigoare.