monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujul, al doilea oraş din ţară în topul utilizatorilor Facebook

Numărul conturilor de Facebook înregistrate de către utilizatorii din România a ajuns la 8,8 milioane, la sfârșitul lunii septembrie, în creștere cu aproape 8% față de aceeași perioadă a anului anterior, relevă datele Facebrands.ro, serviciul de monitorizare a paginilor românești create pe rețeaua de socializare.

Comparativ cu începutul anului 2016, cifra consemnată la 30 septembrie este cu 4,76% mai mare, notează sursa citată.

Potrivit statisticii, în perioada noiembrie 2015 — septembrie 2016, numărul paginilor românești de Facebook a crescut cu 27,06%, de la 29.618 până la 37.635. De asemenea, în același interval, au fost create și indexate 8.017 pagini, adică 21,3% din totalul paginilor de Facebook din România.


Din totalul celor 8,8 milioane de conturi ale utilizatorilor români de Facebook, peste 8,651 milioane și-au setat orașul (98,3%).

În funcție de zone, datele Facebrands.ro arată că toate cele 9 regiuni istorice au înregistrat, în ultimele două luni, o creștere între 1 și 5% a numărului de conturi de Facebook ale utilizatorilor care au declarat că locuiesc în acestea. Cele mai mari creșteri s-au consemnat în regiunile Bucovina (+4,66%) și Maramureș (+4,91%).


Orașul cu cei mai mulți utilizatori ai rețelei Facebook în România este, în continuare, București, unde erau înregistrate, la finalul lunii septembrie, 1.726.110 conturi (20,54% din total), în creștere cu 4% comparativ cu luna anterioară. Pe locurile următoare se clasează: Cluj Napoca, Iași, Timișoara și Constanța, cu peste 200.000 de conturi Facebook.

Conform evoluției numărului de conturi deținute de către utilizatorii români de Facebook, în ultimii 5 ani, dacă în ianuarie 2011 erau 2,405 milioane de conturi, în ianuarie 2016 cuantumul a ajuns la 8,3 milioane.