monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ONG-ul clujean GRAUR cere retragerea titlului de doctor deţinut de Kovesi

Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca a anunţat că a transmis către instituţiile abilitate o solicitare de realizarea a unei anchete în cazul Codruţei Kovesi, ONG-ul susţinând că în urma analizei tezei s-au descoperit 11 situaţii de plagiat.

"Prin prezenta vă solicităm să dispuneţi realizarea unei anchete cu privire la condiţiile pe care noi le apreciem, în mod argumentat, drept neconforme cu privire la modul de elaborare şi redactare a tezei de doctorat depusă şi susţinută în instituţia ce conduceţi identificată prin descrierea: KÖVESI, Laura Codruţa Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal. Teză de doctorat. Conducător ştiinţific: Prof.univ.dr.Viorel Paşca. Timişoara: Universitatea de vest. 2011", se arată în adresa transmisă Universităţii de Vest din Timişoara şi Ministerului Educaţiei de către Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca.

Reprezentanţii asociaţiei cer ca în cazul în care "circumstanţele neconformităţilor sesizate se vor dovedi în întregime sau în mod parţial veridice", să se dispună retragerea titlului de doctor.


"În concluzia analizei noastre, rezultă că teza menţionată cuprinde un număr semnificativ de incidenţe de plagiat, adică cel puţin 11, astfel încât lucrarea are caracterul unei lucrări plagiate. Este şi raţiunea pentru care vă solicităm să dispuneţi iniţierea procedurii de retragere a titlului ştiinţific acordat autoarei", se precizează în cerere.

GRAUR precizează că solicitarea este întemeiată pe o analiză făcută de asociaţie.


"În analiză se mai ţine seama de faptul că autorul operei incriminate a spus tot ce a avut de spus în momentul în care a depus teza. Orice relaţii sau explicaţii justificatoare asupra stării de fapt trebuie să se regăsească în teza depusă. Intrucât niciunul din pasajele preluate de autoarea tezei nu poartă semne de identificare, pare a fi raţional că niciodată autorul nu a avut vreo intenţie de a separa contribuţia sa reală de preluările realizate pe care a ţinut să pară a fi ale sale", se precizează în cerere.

GRAUR este o asociaţie non‐guvernamentală care se ocupă cu promovarea integrităţii vieţii academice, "cu prioritate pentru plagiat ca încălcare a eticii academice cu consecinţe deosebit de grave în proliferarea corupţiei în societatea românească". Potrivit Asociaţiei, colaboratorii GRAUR au contribuţii publicate  şi menţionate la adresa www.plagiate.ro în ceea ce înseamnă doctrina şi practica combaterii plagiatului. "Suntem iniţiatorii şi depozitarii Indexului Operelor Plagiate în România, dezvoltat în format electronic la adresa www.plagiate.ro şi publicat periodic în format tipărit. Prezentul caz are la bază informaţia din domeniul public şi aflată pe mai multe site‐uri în format aproape identic", se arată în comunicatul ONG-ului.


Solicitarea vine după ce, săptămâna trecută, deputatul Sebastian Ghiţă a depus la Parchetul General un autodenunţ în care susţine că a participat, alături de alţi demnitari ai statului român, la măsluirea raportului comisiei tehnice privind teza de doctorat a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. În urma autodenunţului a fost deschis un dosar de instigare la fals intelectual, prima persoana audiată fiind chiar parlamentarul, acesta precizând că ar fi ajutat-o pe Kovesi pentru că erau prieteni. În replică, Codruţa Kovesi a precizat : "Nu doresc să intru în dialog cu inculpatul Ghiţă Sebastian. Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi prietenă cu inculpatul Ghiţă Sebastian".

Procurorul şef al DNA a precizat că nu va cere CNATDCU să-i reanalizeze lucrarea, susţinând că cine o contestă poate face sesizare.


"Eu am fost verificată în anul 2012 de Comisia Naţionaţă de Etică, am fost audiată într-o comisie din care au făcut parte mai mulţi profesori, m-am prezentat la audieri şi am adus probe şi s-a dat verdict definitiv acum patru ani. Teza mea este corectă şi am toate probele. Una dintre probe este certificatul de căsătorie. Mi se reproşează că Laura Codruţa Kovesi a copiat-o pe Codruţa Lascu. Teza mea este corectă, o teză pe care am muncit-o. am lucrat şapte ani, am multe articole publicate şi o sa le vedeti în acestă teza. Eu, care am o teză corectă, să mă duc să spun "Verificaţi aceasta teză!", când eu ştiu că este corectă. Cine contestă să vină să facă sesizare", a declarat procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, la Europa Fm.