Actualitate
Ţigările mentolate dispar de pe piaţă
O lege care prevede cât timp vor mai putea fi comercializate ţigările mentolate şi cele cu capsulă cu arome va intra curând în vigoare.
Ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate până în 2019, însă vor dispărea de pe piaţă cele cu capsulă, iar pachetele cu astfel de ţigări care se află în acest moment pe piaţă vor putea fi puse în vânzare până la 20 mai 2017, potrivit modificărilor adoptate la Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun care urmează să fie supusă votului final în Parlament, a explicat Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătăţii pentru Controlul Tutunului.
”În momentul în care va intra în vigoare legea, adică la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, vor trebui să dispară de pe piaţă produsele cu tutun aromate, mai specific ţigările care în momentul de faţă au capsule aromate în filtru. Cu data intrării în vigoare a legii, producătorii trebuie să fabrice pachetele de ţigări conform noilor reguli. Ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate din păcate până în 2019”, a explicat Magdalena Ciobanu, la Palatul Parlamentului, potrivit news.ro.
Potrivit modificărilor legislative, noul pachet de ţigări va avea o imagine grafică pe 65% din suprafaţa pachetului.
”Aceste imagini voi fi pe ambele feţe pentru că nu fi posibil să ascunzi imaginea în raftul de prezentare a produselor din tutun. Aceste imagini vor trebui schimbate la fiecare 1 ianuarie de acum încolo, în aşa fel încât oamenii să nu se mai obişnuiască cu imagiile şi să fie surprinşi de alte imagini. Pachetele inscripţionate conform vechilor reguli pot fi comercializate până la 20 mai 2017”, a mai spus Ciobanu.
Deputaţii din Comisia Juridică şi Comisia de Sănătate au respins, marţi, toate amendamentele care modificau Legea antifumat şi au trimis Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun la votul final în forma promovată de Guvern, cu mici modificări.
Printre modificările respinse de deputaţi se numără redefinirea spaţiului închis, interzicerea fumatului în autovehicule în prezenţa copiilor sau a femeilor gravide ori amenajarea unor spaţiile speciale pentru fumat în unităţile spitaliceşti de psihiatrie.