Actualitate
Cei mai buni fotografi documentariști din România vin luna aceasta la Cluj
In/Out Transilvania- Primul festival de fotografie documentară din România va avea loc la Cluj-Napoca.
Programat pentru finalul lunii octombrie festivalul vrea să prezinte Clujenilor Romania văzută de unii dintre cei mai buni fotografi documentariști din țară și din străinătate.
Misiunea declarată a organizatorilor este aceea de a educa, promova și nu în ultimul rând de a aduce fotografia documentară mai aproape de public prin proiectii, expozitii și dezbateri pe tema fotografiei documentare și a fotojurnalismului.
”Prima editie a festivalului In/Out are ca temă principală România și reprezentările ei în fotografia documentară, suprinsă atât de fotografii români, cât și de fotografi străini. Deși un concept non-comercial, aparent rigid și necosmetizat , fotografia documentară este ccea mai sinceră și autentică descriere a realiății. Trecută doar prin filtrul subiesctiv și empatic al fotografului, aceasta redă nedistorsionat povestea surprinsă prin intermediul aparatului”- au declarat organizatorii.
Printre cei care își vor prezenta fotografiile se numără: Andrei Nacu, Cosmin Bumbuț, Bogdan Gîrbovan, Ioana Cîrlig, laura Pannack, Marin Raica, Marko Risovic, Petruț Călinescu,Tomas Batchot.
Accesul la evenimentele din cele zece zile de festival va fi gratuit.