monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Povestea “Micului Prinţ” vine pentru prima dată în Cluj

Toamna începe frumos la Cluj. “Pentru a ţine pasul cu copiii noştri care cresc de la o zi la alta, aducem pentru prima dată la Cluj minunata poveste a «Micului Prinţ»”, spun organizatorii spectacolului.

Organizat de Cortina Events şi pus în scena de Teatrul de Nord Satu Mare, spectacolul “Micului Prinţ” are toate ingredientele pentru a fi unul din evenimentele de marcă a lunii octombrie.

O cărticică scrisă în 1943 de Antoine de Saint-Exupery, pasionat aviator, autor de cărţi de aventuri şi amintiri, reporter de război, avea să devină cea mai celebră operă literară de limbă franceză din secolul XX şi să creeze un simbol cu valoare de cult. "Micul Prinţ" a intrat definitiv în cultura universală şi povestea atât de simplu şi de sensibil scrisă îi inspiră pe adulţi şi pe copii deopotrivă.


Spectacolul va avea loc duminică, 9 octombrie, de la ora 17.00 la Casa de Cultură a Studenţilor.

Datorită cererii mari de bilete, organizatorii au anunţat în urmă cu câteva zile încă o reprezentaţie a acestei piese, şi anume pe 9 octombrie de la ora 19:00.


Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta cuprinsa între 7 ani şi 87 de ani şi durează 60 de minute.

Preţul biletelor variază între 25 lei şi 35 lei în funcţie de poziţionarea locurilor în sală.


Spectacolul este jucat în limba română.