monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Florian Walter, plasat sub control judiciar în dosarul privind „U” Cluj

Fostul finanţator al echipei de fotbal „U” Cluj, Florian Walter, a fost plasat, luni, sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile de către procurorii DIICOT Cluj într-un dosar care priveşte clubul, au declarat surse judiciare pentru agenţia Mediafax.

Surse judiciare au declarat sursei citate că procurorii DIICOT Cluj au dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile în ceea ce-l priveşte pe fostul finanţator al echipei de fotbal „U” Cluj, Florian Walter, pentru presupuse fapte de delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi constituire de grup infracţional.

Afaceristul a fost audiat, luni, la sediul DIICOT Cluj.


„Florian Walter este audiat de procurorii DIICOT Cluj, este un dosar care priveşte clubul de fotbal 'U Cluj'. Urmează să aibă loc nişte activităţi în cursul zilei de astăzi”, au spus sursele citate.

DIICOT informa că în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.


Poliţia Română preciza în 2012 că sportivii au fost înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro. Astfel, se estima că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 lei).

În 14 noiembrie 2012, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Cluj, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj au făcut percheziţii la Cluj şi Ploieşti, la sediile sociale ale celor două cluburi sportive, în vederea ridicării unor înscrisuri şi documente.


"Transferul cu titlu gratuit al unor jucători cotaţi pe piaţă cu o valoare ridicată, estimată la aproximativ 11.000.000 de euro şi care au generat cheltuieli încă de la momentul achiziţiei, în contextul unei situaţii financiare deficitare a clubului, este de natură să genereze suspiciuni cu privire la realitatea contractelor de transfer încheiate", arăta DIICOT.

În vara lui 2012, Petrolul Ploieşti a transferat cincisprezece fotbalişti de la Universitatea Cluj: Mircea Bornescu (portar, 32 ani), Sebastian Achim (fundaş, 25 ani), George Galamaz (fundaş, 31 ani), Lukasz Szukala (fundaş, 27 ani), Constantin Grecu (fundaş, 23 ani), Ovidiu Hoban (mijlocaş, 29 ani), Laurenţiu Marinescu (mijlocaş, 27 ani), Adrian Cristea (mijlocaş, 28 ani), Marian Cristescu (mijlocaş, 27 ani), Nwakaeme Tony (atacant, 23 ani), Gheorghe Grozav (atacant, 22 ani), Sebastian Cojocnean (mijlocaş, 25 ani), Vlad Morar (atacant, 18 ani), Dorinel Popa (mijlocaş, 23 ani) şi Ionuţ Neag (fundaş, 18 ani).