monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Informare de vreme rea pentru toată ţara. La Cluj: ceaţă, vânt şi ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţă, o informare de vreme rea, valabilă de la ora 14.00 până luni la ora 09.00, în acest interval fiind anunţate intensificări ale vântului şi ploi în toată ţara, iar în zonele montane ninsori.

Potrivit informării ANM, în Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune un strat nou de zăpadă, iar în Carpaţii Meridionali, precipitaţii sub formă de ninsoare sunt anunţate pe seară şi în noaptea de duminică spre luni.

Vântul va sufla cu putere, îndeosebi în regiunile sudice ale ţării unde se vor depăşi la rafală 40-50 km/h. Pe crestele montane, ANM anunţă că va sufla cu 60 km/h, viscolind zăpada.


În restul ţării va ploua în intervalul menţionat, iar trecător în estul Transilvaniei şi în Subcarpaţii Moldovei vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare. Potrivit ANM, ploile vor depăşi local 10-15 l/mp, iar în zona de nord-vest, centru şi est izolat 20-25 l/mp.

Etichete: romania vreme rea