monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Săptămână plină la Toamna Muzicală Clujeană

Festivalul Toamna Muzicală Clujeană începe luni, 17 octombrie, o săptămână maraton cu recitaluri şi concerte. Clujenii sunt invitaţi să aleagă de la serate camerale, la portrete componistice, seri aniversale şi un concert vocal-simfonic.

Săptămâna începe cu un recital din secţiunea Contemporania, cu titlul Servus Darsmtadt, realizat după un concept de Mircea Ardeleanu.

Miercuri publicul este invitat la Biserica Piaristă, pentru a asculta, în cadrul aceleiaşi secţiuni, Muzică modernă la instrumente vechi, interpretată de Ansamblul Baroc Transylvania.


Cvartetul Transilvan va reveni pe scena festivalului, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, în 20 octombrie, avându-i de această dată invitaţi pe Dorin Marc şi Daniel Goiţi.

Concertul vocal-simfonic din 21 octombrie continuă seria comemorărilor din festival şi îi este dedicat maestrului Erich Bergel. La pupitrul orchestrei revin Mihail Agafiţa şi doi invitaţi străini, pianiştii Balázs Fülei şi Balázs Réti. În cadrul concertului va fi prezentată, în primă audiţie absolută, lucrarea Vocile nopţii/ Les voix de la nuit 1, compusă de Adrian Pop.


Baritonul Estefan va urca şi el, cu acest prilej, pe scena Colegiului Academic. Sâmbătă, în ultimul recital al săptămânii pline de muzică la TMC, este sărbătorit compozitorul Adrian Pop, într-un portet componistic aniversar, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.

Programul tuturor concertelor şi recitalurilor se găseşte pe filarmonicatransilvania.ro, iar biletele se pot achiziţiona şi online de pe biletmaster.ro.


„Cea de-a 50-a ediţie a Festivalului Toamna Muzicală Clujeană propune o alternativă de petrecere a timpului liber într-un mediu cultural şi o mai bună cunoaştere a ceea ce are de oferit oraşul Cluj-Napoca în materie de evenimente muzicale, la începutul unei noi stagiuni de concerte, la început de an universitar pentru noii studenţi instalaţi în oraş, cât şi pentru melomanii ce aşteaptă reluarea activităţii Filarmonicii, după vacanţă. Festivalul, susţinut şi organizat de instituţia Filarmonicii timp de jumătate de secol în Cluj-Napoca, marchează în tonuri de sărbătoare fiecare început de toamnă şi demonstrează capacitateta urbei de a oferi acte culturale diverse”, spun organizatorii.