monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Acord cu Canada: Toți românii vor putea călători FĂRĂ VIZE, începând din 1 decembrie 2017

Președintele Klaus Iohannis a anunțat vineri un acord cu Canada pentru renunțarea la vizele pentru cetățenii români.

"​Am ajuns la un acord cu Canada, un acord rezonabil. Suntem în situația să ne retragem rezerva declarată fața de CETA. România nu mai are obiecțiuni față de acordul comercial cu Canada", a anunțat șeful statului, aflat la Bruxelles.

Este vorba despre un acord etapizat de ridicare a regimului vizelor.


Concret, începând cu 1 mai 2017, vor fi eliminate vizele pentru românii care au mai avut viză, iar de la 1 decembrie 2017 se va renunța la vize pentru toți cetățenii.

Totodată, președintele a precizat că autoritățile canadiene au posibilitatea de a reveni asupra aceste hotărâri în cazul un care se ajunge la concluzia că prea mulți imigranți ilegali ajung pe teritoriul țării. Însă această clauză este valabilă doar în primii trei ani de la renunțarea la vize.


În aceste condiții, România nu mai are un motiv să folosească dreptul de veto în privința acordului comercial UE - Canada, așa cum avertizase zilele trecute un reprezentant al ministerului Afacerilor Externe.