Actualitate
Părinţi fără suflet: şi-au obligat copiii de 3 ani să cerşească pentru a-şi achita datoriile. Reţinuţi pentru trafic de minori şi cerşetorie
Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Cluj şi procurorii DIICOT au reţinut 4 persoane, bănuite de trafic de minori, exploatarea cerşetoriei şi folosirea minorilor în scop de cerşetorie.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT Cluj, cercetează 4 persoane pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori, exploatarea cerşetoriei şi folosirea unui minor în scop de cerşetorie.
"Din cercetări a reieşit că, în vara acestui an, cei în cauză, cu vârste între 30 şi 46 de ani, din judeţele Sălaj şi Cluj, ar fi practicat cerşetoria pe raza municipiilor Cluj-Napoca şi Bistriţa şi ar fi împarţit veniturile obţinute. Doi dintre aceştia şi-ar fi determinat şi copiii, de 3 şi 5 ani, să apeleze la mila publicului şi ar fi folosit veniturile obţinute de minori pentru achitarea unor datorii", spun poliţiştii.
Poliţiştii au pus în aplicare 6 mandate de aducere. La data de 25 octombrie, 4 persoane fost reţinute, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.
“Faţă de minori au fost dispuse măsuri de protecţie, în prezent fiind instituţionalizaţi într-un centru de minori din Cluj. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale”, arată reprezentanţii BCCO Cluj.