monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ISU Cluj “defilează” să-l salveze pe Arafat

După ce săptămâna trecută nu au reuşit să ajungă să salveze o tânără care a căzut cu maşina în Someş, pompierii au desfăşurat forţe impresionante ca să afle dacă pot scoate maşinile din garaj.

isu cluj

Ministerul Afacerilor Interne a iniţiat marţi un exerciţiu de alarmare a structurilor pentru situaţii de urgenţă în cazul unui cutremur major cu magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter.

Exerciţiul se numeşte „Seism 2016”, iar potrivit scenariului cutremurul a avut loc marţi dimineaţa, în zona Vrancea, fiind afectate Bucureşti şi Iaşi.


Structurile ISU din toată ţara au fost alertate şi au trecut la planul ROŞU de intervenţie, care presupune ca întreg personalul să se prezinte la unitate.

Întreg personalul din cadrul ISU Cluj s-a prezentat la post marţi dimineaţa în urma declanşării planului Roşu de intervenţie. Ulterior, prin oraş, au “defilat” nu mai puţin de 7 autospeciale încadrate cu 27 de pompieri militari care au simulat o deplasare spre Bucureşti.


“În cadrul exercițiului de alarmare pentru verificarea capacității de reacție și de intervenție a structurilor pentru situații de urgență, ISU Cluj asigură pentru Urgența I un număr de 7 autospeciale încadrate cu 27 de pompieri militari care se deplasează spre București”, spun reprezentanţii ISU Cluj.

"La ora 8.04 a fost alertat IGSU şi prin el au fost alertate toate inspectoratele pentru situaţii de urgenţă. Comitetul municipal pentru situaţii de urgenţă a fost activat. Forţele care intervin vor fi la nivel naţional, mii de oameni. La ambulanţă se ridică nivelul la a lucra pe două ture în loc de trei şi să aibă personal suplimentar, pe Bucureşti. Spitalele la nivelul planului alb pe Bucuresti. După ce facem o analiză, urmează să vedem ce alte spitale din ţara vor fi alertate. Aşteptăm primele evaluari, să vedem câte victime sunt. Unele forţe pe care urmează să le decidem în centrul de la Ciolpani urmează să se deplaseze fizic, cu girofar si sirene, către Bucureşti şi Iaşi. Lumea să nu intre în panică dacă va vedea coloane de pompieri sau maşini de urgenţă în deplasare. Câteva sute de oameni vor fi mobilizaţi să se deplaseze realmente la Bucureşti. Apoi, pe baza a ceea ce vom face, urmează să fie completat conceptul. Pe viitor conceptul poate ajunge la deplasare fără acorduri. Să nu aştepte să îi dăm dispoziţie. Dacă e un cutremur major, să ştie fiecare unde va merge. Dacă este o problemă, din proprie iniţiativă, cu forţe prestabilite. Dacă nu putem comunica pentru că au căzut comunicaţiile, ei nu trebuie să aştepte", a declarat secretarul de stat Raed Arafat.