monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Haosul continuă în Piaţa Mărăşti. Zeci de magazine au fost închise, iar şoferii s-au ales cu amenzi

Poliţiştii locali au descins ieri în Piaţa Mărăşti şi în doar două ore au aplicat zeci de sancțiuni pentru mai multe nereguli constatate.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Cluj-Napoca, poliţiştii locali, în colaborare cu  Secţia 2 Poliţie şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Avram Iancu” al judeţului Cluj au desfăşurat o acţiune de verificări în Piaţa agroalimentară Mărăşti şi pe domeniul public.   

“Au fost verificaţi  32 de agenţi economici. Pentru funcţionarea fără deţinerea acordurilor de funcţionare eliberate de Primăria municipiului Cluj-Napoca au fost încheiate 15 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 6.000 lei. În toate cele 15 cazuri s-a dispus ca şi măsură complementară suspendarea activităţilor până la data autorizării. Pentru staţionări şi opriri neregulamentare au fost încheiate 12 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 1.200 lei, 7 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 875 lei, aplicându-se 13 puncte de penalizare conducătorilor auto. De asemenea, a fost încheiat un proces-verbal de constatare a contravenţiei, în valoare de 50 lei, pentru cerşetorie”, se arată în documentul citat.


Reprezentanţii Primăriei spun că astfel de verificări vor continua și în perioada următoare.