monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un profesor clujean, în comisia care va analiza teza de doctorat a şefei DNA

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis cine vor fi specialiştii care vor analiza teza de doctorat a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Antircorupţie (DNA).

Radu Chirita sursa foto clujust.ro

Este vorba despre prof. dr. Radu Chiriţă – Facultatea de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, prof. dr. Vlad Constantinesco - Facultatea de Drept, Universitatea „Robert Schumann” din Strasbourg, şi prof. dr. Claudia Ghica-Lamarchard - Facultatea de Drept, Universitatea din Rennes 1 (Franţa), informează Hotnews.

Purtătoarea de cuvânt a ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, nu a dorit să confirme sau să infirme informaţia cu privire la componenţa comisiei.


“Nu pot să vă confirm, nici să vă infirm. De altfel, nici nu cunosc componenţa comisiei. Noi (n.r - Ministerul Educaţiei) nu vom comunica - nici CNATDCU nu va comunica – componenţa comisiei care analizează sesizarea (n.r. - privind lucrarea de doctorat a şefei DNA) tocmai pentru a feri persoanele respective de orice tip de influenţă sau presiune care ar putea fi generată de aflarea numelui lor”, a declarat Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

Mirabela Amarandei a mai adăugat faptul că rezultatul analizei comisiei de speialişti va fi făcut public, precizând că procedura de analiză prevede o perioada de 30 de zile de la momentul înregistrării sesizării. Raportul comisiei este aşteptat să apară la sfârşitul lunii noiembrie.


Radu Chiriţă a declarat că a fost contactat din partea preşedintelui CNATDCU, care i-a solicitat să facă parte din comisia de specialişti.

“Nu ştiu dacă fac parte sau urmează să fac parte. Am fost solicitat de preşedintele CNATDCU. Am zis da, mai departe nu am nici un fel de informaţii”, a declarat Chiriţă.


Cine sunt specialiștii

Doctor în drept și director al Departamentului de drept public din cadrul Facultății de Drept, unde susține cursuri de drept constituțional și drept comparat, Radu Chiriță este președintele Asociației de Studii în Dreptul Constituțional și Drepturile Omului și absolvent al Facultății de Drept din Cluj Napoca (1999) și al Facultății Internaționale de Drept Comparat Strasbourg (2000). În 2006, a făcut parte din Comisia prezidențială pentru condamnarea comunismului în calitate de expert juridic.

Absolvent al Facultății de Drept și Științe economice a Universității din Nancy,  Vlad Constantinesco este profesor al Facultății de Drept din cadrul Universității „Robert Schumann” din Strasbourg (din 1978) și decan al Facultății Internaționale de Drept Comparat.


Membră a celebrei familii românești de mari intelectuali și domnitori (Ghica) și conducătoare a comisiei de intrare în Baroul Franței, conform Cyber Culture, Claudia Ghica-Lamarchard activează că profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității din Rennes 1, unde susține cursuri și seminarii pentru mai multe programe masterale pe teme precum: dreptul penal și privat, crimininalistica și responsabilitate penală medicală.

În decembrie 2011, Laura Codruţa Kovesi a susţinut la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii de Vest din Timişoara teza de doctorat cu titlul "Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal", pentru această lucrare primind calificativul magna cum laude.


Grupul de Investigaţii Politice a analizat pragraf cu paragraf, în 2012, teza de doctorat şi a concluzionat că procurorul şef al DNA a copiat fără să folosească ghilimelele sau să indice sursele, lucrări cunoscute în domeniu, studii din reviste de specialitate, strategii guvernamentale, dar şi referate disponibile pe internet, pe site-uri specializate.

Îndrumătorul lucrării de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, prof. dr. Viorel Paşca, întrebat de autodenunţul depus de Sebastian Ghiţă în care susţine că a participat la falsificarea unui raport la teza de doctorat a procurorului-şef DNA, că este vorba "despre o mânăreală politică".

În replică, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a susţinut că teza de doctorat este o lucrare care îi aparţine în totalitate, menţionând că nu a plagiat.