Actualitate
Un şofer băut a încercat să mituiască doi poliţişti din Cluj. Ce a urmat
Un şofer clujean prins conducând băut în trafic a oferit celor doi poliţişti care l-au oprit mită să nu îi întocmească dosar penal.
La data de 19 iunie 2016 inculpatul F.V.I. a oferit suma de 1500 de lei unor agenți de poliţie din cadrul unei Secții de Poliție Rurală - IPJ Cluj, pentru ca aceștia să nu îi întocmească dosar penal ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Două zile mai târziu la DGA Cluj cei doi polițiști au depus denunțuri care au fost înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, constituindu-se dosar penal.
“La data de 7 noiembrie ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Cluj au finalizat cercetările iar procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul F.V.I., persoană fără calitate specială, şi a propus condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită”, se arată într-un comunicat de presă al DGA.
Totodată, prin acord s-au stabilit următoarele: condamnatul va urma un program de reintegrare socială, va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile și va plăti 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.