monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Trei persoane au fost rănite după ce un autobuz CTP a derapat şi a intrat într-un stâlp

Trei persoane au fost rănite, vineri, şi au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autobuzul de transport în comun în care se aflau a derapat pe o stradă din Cluj-Napoca şi a intrat într-un stâlp.

”Vineri a avut loc un accident rutier în Cluj-Napoca. Un autobuz de pe linia 34 a mers pe o bretea care leagă strada Aurel Vlaicu de str. Teodor Mihali şi a intrat într-un stâlp. Trei persoane au fost rănite. Poliţia cercetează împrejurările în care a avut loc incidentul pentru a stabili, cu exactitate, cauzele acestuia”, au spus surse din poliţie.

Directorul Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, Liviu Neag, a declarat la rândul său că şoferul autobuzului implicat în accident a vrut să evite un autovehicul aflat în faţa sa care frânase brusc, a derapat din cauza carosabilului ud şi a intrat în stâlp, pasagerii care au avut nevoie de îngrjiri medicale fiind pasageri ai autobuzului.


”Şoferul autobuzului Companiei de Transport Public nu avea viteză”, a spus Neag.

Victimele au fost transportate, vineri seară, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca, cu traumatisme minore, contuzii şi luxaţii.