Actualitate
Scandalul diplomei de licenţă false. Mihai Seplecan, INCULPAT într-un dosar penal
La un an de la izbucnirea scandalului diplomei false a fostului preşedinte de Consiliu Judeţean Cluj Mihai Seplecan, mai multe primării şi instituţii unde acesta a lucrat l-au dat în judecată.
La Judecătoria Cluj-Napoca a fost înregistrat marţi, 29 noiembrie, dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj Mihai Seplecan este acuzat de uz de fals. Deocamdată, nu a fost stabilit un termen de judecată. Mai multe primării şi instituţii s-au constituit parte civilă în acest proces, printre care: Hidroserv SA, comunele Sânmartin, Sânpaul, Ţaga şi Beliş, dar şi Universitatea Ecologică din Bucureşti sau Electrica Furnizare SA.
Seplecan neagă acuzaţiile şi dă vina pe conflicte politice mai vechi.
“Nu ştiam nimic despre acest dosar. Eu ştiu că trebuie să existe o cameră preliminară până să ajungem în judecată. Nu am ajuns în camera preliminară. Ştiu că s-a făcut dosar penal, ştiu că s-a lucrat la el. Sunt convins că o să-mi dovedesc nevinovăţia. Am destule motive. În instanţă voi dovedi că nu m-am folosit de diplomă cu rea intenţie. Eu nu ştiam nimic. Şi dacă ar fi existat acest fals, eu nu ştiam de acest lucru. Şi oricum e dubios că toate acestea ies la suprafaţă după 10 ani. Toate acestea se vor dovedi. Acest dosar are legătură cu un alt dosar aflat în lucru la DNA unde sunt implicaţi mult mai mulţi oameni. Această plângere vine după ce un senator a făcut o adresă în numele Senatului României către Universitatea Spiru Haret prin care i s-a comunicat că există suspiciuni că diploma este falsă şi că ar trebui sesizată Poliţia. Dacă într-adevăr ştiam că diploma este falsă nu aş fi cerut pe vremea când eram preşedintele Consiliului Judeţean certificatul ORNISS (n.red. care permite accesul la informaţii clasificate din partea SRI). Ca să primeşti acest certificat trebuie să completezi foarte multe date, inclusiv referitoare la studii, după care SRI te verifică. Dacă ştiam că diploma mea este falsă, aş fi cerut acest certificat ştiind că voi fi verificat de SRI?”, a spus Seplecan pentru Monitorul de Cluj.
CITEŞTE ŞI
Diploma lui Seplecan este FALSĂ!
În noiembrie 2015, reprezentanţii Universităţii Spiru Haret Bucureşti susţineau că diploma de licenţă a lui Mihai Seplecan este contrafăcută. Pe atunci, Seplecan era preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Reprezentanţii Universităţii Spiru Haret Bucureşti susţineau că diploma de licenţă a lui Mihai Seplecan este contrafăcută şi că universitatea nu i-a eliberat acestuia respectiva diplomă. Mai mult, rectorul Universităţii Spiru Haret susţinea că specializarea care este trecută pe diploma lui Seplecan şi anume “Drept şi Administraţie Publică” nici măcar nu exista în 2006 când se presupune că a fost eliberată diploma.
CITEŞTE ŞI
Cine şi de ce a acoperit falsul lui Seplecan?
Pe baza acestei diplome, Seplecan a ocupat mai multe posturi de director la instituţii de stat precum Hidroserv şi Electrica şi a oferit consultanţă juridică mai multor primării din judeţul Cluj.
Seplecan a câştigat aproximativ 50.000 de euro din oferirea de asistenţă juridică şi prin ocuparea unor funcţii pentru care erau necesare studii superioare. Suma ar putea fi mult mai mare pentru că anumite declaraţii de avere sunt inaccesibile pe site-ul Consiliului Judeţean Cluj.
CITEŞTE ŞI
Prefectul confirmă: dosar penal pentru Mihai Seplecan
Începând din 2008 şi până în 2014 când a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Seplecan a fost angajat la Primăria Sânmartin de unde a obţinut 1400 de lei pe lună. El a fost angajat consilier personal al primarului, dar contractul face referire la un “salariu de bază al gradului/treptei 1 A al funcţiei corespunzătoare nivelului studiilor, consilier juridic”. Printre atribuţiile sale s-au numărat întocmirea de cereri în instanţă, întâmpinări, recursuri, apeluri, iar când situaţia o impunea, participarea la unele procese în instanţă. Potrivit unor calcule, în perioada 2008 – 2014 Seplecan a obţinut de la Primăria Sânmartin aproximativ 100.000 de lei (23.000 de euro).
CITEŞTE ŞI
Poliţia Cluj a intrat pe fir în scandalul diplomei de licenţă false a lui Seplecan
Potrivit declaraţiei de avere din 2014 care adună veniturile obţinute în anul anterior, 2013, Mihai Seplecan era angajat la Hidroserv Cluj, respectiv Electrica Furnizare în funcţiile de director dezvoltare, respectiv referen specialitate de unde a obţinut venituri de 48.372 de lei (peste 10.000 de euro).
Un an mai târziu, în 2015, la intrarea în mandatul de vicepreşedinte, respectiv preşedinte al CJ Cluj, Seplecan declara obţinerea în anul 2014 a sumei de 23.576 lei din funcţia de director adjunct comercial la Electrica Furnizare.
CITEŞTE ŞI
La acestea se mai adaugă veniturile obţinute din funcţiile ocupate politic: consilier judeţean, membru în consiliile de administraţie (RADJ, Aeroportul Cluj), vicepreşedinte, respectiv preşedinte al CJ Cluj.
CITEŞTE ŞI
Potrivit Codului Penal uzul de fals se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
De fiecare dată, Seplecan respingea aceste acuzații. „De ce timp de 10 ani de zile acea diplomă a fost valabilă, nu a fost nici o problemă, iar de trei luni de zile sunt analfabet, interlop, proxenet, pedofil, nu am diplomă, nu am școală. Culmea toate acestea vin după ce am scos la iveală tot felul de proiecte: Ic Ponor, pista, drumurile județene, problemele de la Aeroport. Cât am fost prostul lor am fost bun. Am mai avut un premier care a plagiat”, declara anul trecut Mihai Seplecan.
CITEŞTE ŞI