monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cât ia în medie o mamă din Cluj indemnizație pentru creșterea copilului

Clujul se situează pe locul trei în țară ca valoare a sumei care este plătită, în medie, unei mame, după București și Ilfov

Eliminarea plafonului de 1.200 de lei, pentru mamele care stăteau doi ani acasă cu copilul, respectiv 3.400 de lei pentru mamele care alegeau să se întoarcă la serviciu după un an a însemnat creșterea veniturilor pentru multe dintre mamele aflate în concediu la data intrării în vigoare a noilor reglementări, dar și pentru cele care au intrat ulterior.
O mamă din Cluj câștigă acum, în medie, o indemnizație pentru creșterea copilului de 1.600 de lei pe lună, sumă care situează județul pe locul trei, după București, cu o medie de 2.200 de lei și Ilfov, cu 1.825 de lei, potrivit ultimelor date publicate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, aferente lunii octombrie.
După Cluj urmează Timiș, cu o medie de 1.586 lei, Sibiu, cu 1.497 lei și Brașov, cu 1.469 lei.
În județ sunt acum peste 6.500 de beneficiari, bărbați și femei, suma totală plătită în a doua lună a toamnei fiind de peste 2.700.000 lei.


1.600 de mame s-au întors la serviciu mai repede


Tot potrivit ultimelor date, peste 1.600 de persoane beneficiază de stimultentul de inserție pentru creșterea copilului, în valoare de 527 de lei.
Mamele clujene par a se număra printre cele care prelungesc momentul întoarcerii la serviciu în favoarea petrecerii timpului alături de copilul lor. Astfel, dacă la numărul total de beneficiari ai indemnizației ne plasam tot pe locul trei, la categoria număr de beneficiari ai stimulentului suntem după județe ca Timiș (1.782), Iași (1.944) Constanța (2.029), Argeș (1.913), Brașov (1.798).
Dacă unele “s-au plictisit” să stea acasă, altele s-au reîntors pentru a-și păstra locul de muncă. „Am lucrat la un magazin ca agent de securitate înainte de a intra în concediu. Ulterior s-a schimbat firma care deținea magazinul, iar postul meu a dispărut. M-am întors mai repede pentru că se pensiona un agent de la noua firmă și am avut ocazia să-i iau locul”, povestește pentru Monitorul, o mamă din Cluj.



De la 1 iulie s-au schimbat reglementările


Astfel, de la 1 iulie Guvernul a implementat, la propunerea Parlamentului, actul normativ prin care a fost majorat la 85% cuantumul indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului (ICC), la agenţia naţională şi la agenţiile teritoriale de plăţi şi inspecţie social. Astfel a fost eliminat plafonul maxim al indemnizatiei de creștere a copilului.
De la acea dată, limita minimă a indemnizaţiei în România este 1.063 lei, reprezentând 85% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată de 1.250 lei.

Perioada de cocediu este de 2 ani, respectiv 3 ani pentru copilul cu handicap. Nu mai exista posibilitatea ca părinții să opteze pentru concediu de 1 an, ci doar de 2 ani sau de 3 ani pentru copilul cu handicap. Parintii care optează pentru concediu de 2 ani se pot întoarce mai devreme la serviciu dacă doresc, situație în care beneficiază de stimulent de inserție.



Topul indemnizațiilor în septembrie


Topul indemnizaţiilor pentru creşterea şi îngrijirea copilului este condus de un părinte din Sibiu, cu venituri lunare de 187.158 lei și o indemnizație de 159.084 lei, venit realizat ca membru asociat sau persoană autorizată să desfăşoare o activitate independent.
Locul secund este ocupat de o mamă din Bucureşti, cu venit de 110.786 lei şi indemnizaţie de 94.168 lei, din acelaşi tip de activitate, iar pe trei este un părinte din Constanţa, cu venituri de 87.874 lei si indemnizaţie lunară de 74.693 lei.