monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A început sezonul petardelor

ITM Cluj avertizează comercianţii de articole pirotehnice că pot risca închisoare şi amenzi de până la 15.000 de lei, dacă încalcă legea. Vânzarea de petarde sau artificii copiilor sub 16 ani este interzisă!

ITM Cluj efectuează în această perioadă controale, în cadrul unei campanii, pentru a depista agenţii economici care deţin şi comercializează articole pirotehnice, fără acte, iar pe agenţii economici autorizaţi în acest sens îi controlează asupra condiţiilor de depozitare şi comercializare  a acestor articole. Cei care încalcă legea suntpasibili de închisoare, dar şi de amenzi.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale de către agenţii economici se aplică amenzi cuprinse între 2.000 şi 15.000 LEI.


Potrivit legii, vânzarea articolelor  pirotehnice se face numai de către persoanele juridice autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate, iar spaţiile de comercializare a articolelor pirotehnice se vor amenaja în afara imobilelor cu destinaţia de locuit.

Persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deţine şi utiliza articole pirotehnice din categoriile cu nivel de risc f.scăzut şi scăzut (de divertisment sau alte scopuri decât divertisment).


Articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor.

Pasibili de închisoare

În baza  Legii nr.126/1995, privind regimul materiilor explozive, se prevede că producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.


Comercializarea articolelor pirotehnice, din categoriile cu nivel de risc f.scăzut şi scăzut, către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.