Actualitate
UPDATE: Detalii de la groaznicul accident din Aghireșu
Un accident rutier soldat cu decesul unei persoane şi rănirea alteia s-a produs vineri seara, în jurul orei 20:40, pe raza localităţii Aghireşu-Fabrici.
UPDATE:
Un bărbat, de 42 de ani, și-a pierdut viața, vineri seară, în urma unui accident rutier petrecut la Aghireșu, rănind și o altă persoană în proces. Victima, o femeie de 40 de ani, era chiar soția conducătorului auto, cu care se afla în prag de divorț. Cei doi soti erau căsătoriţi de 15 ani şi aveau împreună o fată de 10 ani. În urma cu 3 luni, s-au despărţit, iar femeia a luat fetiţa şi s-au mutat în altă parte, urmând să divorţeze, potrivit Pro TV.
Un şofer şi-a pierdut viaţa după ce a rănit grav un pieton.
“Conform primelor informatii, un bărbat, de 42 de ani, din Aghireşu Fabrici, în timp ce conducea autoturismul pe raza localităţii de domiciliu, a pătruns pe trotuar şi a rănit grav o femeie, de 40 de ani, din aceeaşi localitate. Ulterior impactului, bărbatul şi-a continuat deplasarea pe DJ 108 C, a intrat pe sensul opus de mers, a avariat o ţeavă de gaz, după care a intrat frontal în gardul unui imobil. În urma coliziunii, bărbatul a decedat”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.
În continuare se efectuează cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj cu privire la modul de producere al accidentului rutier.