monitorulcj.ro Menu
Actualitate

REVOLUȚIA DIN 1989: 26-31 DECEMBRIE (Preluarea puterii de către CFSN)

Perioada 26-31 decembrie 1989 poate fi definită prin preluarea puterii de către Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN).

26 DECEMBRIE 1989: Petre Roman este numit în funcția de prim-ministru al Guvernului României, prin decret al CFSN.

Sunt abrogate legi, decrete, acte și normative ale vechiului regim. Se instituie Tribunale Militare Extraordinare împuternicite să judece, în procedură de urgență, cazurile de terorism, iar sentințele să fie executate imediat. Se acordă un termen-limită, respectiv 28 decembrie, ora 17.00 — pentru depunerea armelor.


Este adoptat Decretul CFSN privind trecerea în componența Ministerului Apărării Naționale a Departamentului Securității Statului și a altor organe din subordinea Ministerului de Interne, precum și a Decretului-lege prin care sunt abrogate toate decretele prin care s-au acordat titluri și ordine ale României lui Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu.

Printre alte legi abrogate se numără: Legea nr. 5 din 1969 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Apărării; Legea nr. 58 din 1976 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale; Legea nr. 3 din 1982 privind participarea cu părți sociale a oamenilor muncii la fondul pentru dezvoltarea întreprinderilor; Hotărârea M.A.N. nr. 5 din 1984 privind aprobarea Programului de alimentație științifică a populației; Decretul nr. 770 din 1966 privind reglementarea întreruperii cursului sarcinii; Decretul nr. 358 din 1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, regimul aparatelor de multiplicat și al mașinilor de scris etc.


27 DECEMBRIE 1989: Este adoptat Decretul-lege nr. 2 privind constituirea, organizarea și funcționarea CFSN și a consiliilor teritoriale. 

Este ales Biroul Executiv al CFSN compus din: Ion Iliescu — președinte, Dumitru Mazilu — prim-vicepreședinte, vicepreședinți — Cazimir lonescu, Kiraly Karoly; secretar — Dan Marțian; membri: Bogdan Teodoriu, Vasile Neacșa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru, Nicolae Radu.


Personalități politice din întreaga lume precum George Bush (SUA), Mihail Gorbaciov (URSS), Vaclav Havel (Cehoslovacia), Francois Mitterand (Franța), Hans-Dietrich Genscher (R.F. Germania), Margaret Thatcher (Marea Britanie), Manfred Worner (Alianța Nord-Atlantică) etc trimit mesaje de salut și sprijin pentru poporul român.

28 DECEMBRIE 1989: Iau sfârșit tirurile armelor de foc în urma măsurilor excepționale luate de CFSN.


Se înființează, prin decrete-legi ale CFSN, Ministerul Economiei Naționale, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Apelor, Pădurilor și Mediului Înconjurător, Ministerul Culturii. În fruntea ministerelor sunt numite o serie de personalități ale vieții publice. Victor Atanasie Stănculescu este numit ministru al Economiei, iar Sergiu Celac — ministru al Afacerilor Externe.

Nicolae și Elena Ceaușescu sunt înmormântați, în secret, la Cimitirul Ghencea Civil din București.


Se constituie, la Sibiu, Forumul Democratic German din România.

Se înființează Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat prin fuziunea Partidului Național-Țărănesc cu Partidul Creștin Național Țărănesc (creat la 22 dec. 1989). Se reînscrie oficial la 7 ianuarie 1990. Primul președinte: Corneliu Coposu (1990-1995).

Se constituie Comitetul provizoriu al Uniunii Scriitorilor: Mircea Dinescu, președinte; membri: Ana Blandiana, Dan Deșliu, Ștefan Augustin Doinaș, Domokos Geza, Octavian Paler, Eugen Simion, Stelian Tănase, Dan Hăulică — purtător de cuvânt. 

29 DECEMBRIE 1989: Are loc prima ședință a guvernului provizoriu, condus de Petre Roman și este desființat Departamentul Securității Statului, prin decret al CFSN. 
Sunt adoptate Decretul CFSN privind desființarea Departamentului Securității Statului și Decretul-lege pentru urmărirea, judecarea și pedepsirea unor infracțiuni, care prevede majorarea pedepselor pentru acte de vandalism, distrugeri, furturi, tâlhărie și violență. 

30 DECEMBRIE 1989: Se constituie, la București, Grupul pentru Dialog Social (GDS), care își propunea crearea unei "instanțe de reflexie critică" asupra problemelor societății civile.

31 DECEMBRIE 1989: Președintele CFSN, Ion Iliescu, cu prilejul discursului de Anul Nou, anunță: abolirea pedepsei cu moartea, sistarea exporturilor de alimente, realizarea unor importuri de bunuri de consum, sistarea unor lucrări de investiții costisitoare (Canalul Dunăre-București, Sistemul hidrotehnic Dunăre-Jiu-Argeș, zona liberă din portul Constanța, Centrala termoelectrică Anina, Casa Poporului ș.a.); acordarea unor loturi în folosință personală de până la 5.000 mp membrilor cooperatori; declararea terenului aferent casei de locuit, anexelor gospodărești și curții din jurul acestora în zonele cooperativizate proprietate particulară a deținătorilor, cu drept de înstrăinare ș.a. 

Sunt adoptate Decretul-lege privind repatrierea cetățenilor români și a foștilor cetățeni români și Decretul-lege privind constituirea, organizarea și funcționarea Guvernului României.