monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ACCIDENT în Iclod, soldat cu patru VICTIME – VIDEO

Un accident de circulație, soldat cu patru victime, s-a produs marţi, în jurul orei 13:10, pe DN1C, pe raza localității clujene Iclod.

sursa foto dej24.ro

Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism de teren marca Nisan înmatriculat în județul Maramureș, în timp ce se deplasa dinspre Dej înspre Cluj-Napoca, ajuns pe raza localității Iclod, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat pe contrasens, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un tâlp de beton, răsturnându-se, scrie dej24.ro.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor de la Dej și Gherla, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospeciale de descarcerare, dar și polițiștii.


În urma impactului, patru persoane au fost rănite – o familie formată dintr-un bărbat, o femeie și un copil, dar și o altă persoană de sex feminin, pasageră în autoturism.

Victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului, cel mai probabil acestea urmând să fie transportate la spital pentru investigații suplimentare.


Oamenii legii au demarat cercetările în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.