Actualitate
Istoria leului, într-o expoziţie la BNR Cluj, la 150 de ani de când a devenit monedă naţională
Banca Națională a României inaugurează luni de la ora 11 expoziția itinerantă „Leul Românesc”, luni, 16 ianuarie 2017 la sediul Sucursalei Regionale Cluj, din Piaţa Unirii.
Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 16 ianuarie – 10 martie 2017, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 - 14.00, în sala de conferinţe ‘Ion Lapedatu”. Vizitatorii vor putea găsi informații despre istoria monedei naţionale, iconografia banilor românești, dar și despre elementele de siguranță ale bancnotelor în circulație, într-o formă atractivă şi interactivă, informează reprezenanţii BNR într-un comunicat transmis presei.
„Obiectivul expoziției este o mai bună cunoaștere de către publicul larg a istoriei leului, precum și a elementelor de siguranță ale bancnotelor în circulație. Totodată, evenimentul marchează împlinirea, în 2017, a 150 de ani de la înfiinţarea sistemului monetar național, având ca unitate leul (Legea pentru înfiinţarea noului sistem monetar şi fabricarea monetelor naţionale - 1867)”, au explicat reprezentanţii BNR.
Evenimentul reprezintă unul din proiectele educaţionale ale BNR – „Să vorbim despre bani şi bănci”, respectiv „Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti”. Sucursala regională Cluj a organizat în anul 2016, conform regulamentului, peste 90 de întâlniri la care au participat peste 3.200 de elevi, studenţi şi cadre didactice din învăţământul universitar şi preuniversitar din judeţele Cluj şi Bistriţa Năsăud.