monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Parastas pentru victimele accidentului aviatic din Apuseni, la locul tragediei

Un parastas pentru victimele accidentului aviatic produs în urmă cu trei ani în Munții Apuseni a avut loc sâmbătă, la locul tragediei, pe Vârful Petreasa, la peste 1.400 de metri altitudine, la slujbă fiind prezentă și fosta soție a pilotului Adrian Iovan, Romanița Iovan, precum și băiețelul acestora, Albert.

De asemenea, la ceremonia religioasă au fost prezente rude ale Aurei Ion, printre care și sora mai mare a acesteia, Mariana Ciucă.

Zeci de persoane — rude, prieteni și localnici, printre aceștia aflându-se și unul dintre moții salvatori — au asistat la slujba religioasă oficiată de preotul paroh din Mătișești. Au fost aprinse candele și a fost depusă lângă crucea amplasată aici o machetă din lemn a unui avion vopsit în roșu, galben și albastru.


În pofida stratului mare de omăt, accesul spre Vârful Petreasa a fost în acest an relativ mai facil datorită faptului că în ultimele zile drumul a fost deszăpezit de autoritățile locale din comuna Horea.

În vara lui 2014, la locul tragediei, sătenii au amenajat un foișor de lemn, un 'altar', în care sunt expuse fotografii cu Aura Ion și Adrian Iovan. De asemenea, localnicii au ridicat aici a doua zi după accident o cruce.


Slujbe religoase în memoria celor două victime au mai avut loc pe Vârful Petreasa și la 40 de zile, la șase luni, la un an și la doi ani de la producerea tragediei, la inițiativa Romaniței Iovan.

Familia Aurei Ion, studenta decedată în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie 2014 în Munții Apuseni, s-a recules în locul în care s-a prăbușit aeronava la un an de la producerea tragediei. Trei dintre supraviețuitori — medicii Sorin Ianceu și Radu Zamfir, însoțiți de rude, și copilotul Răzvan Petrescu — au revenit în august 2014 la locul în care s-a prăbușit avionul, prilej cu care au primit, în cadrul unei festivități organizate în Mătișești, titlul de cetățean de onoare al comunei Horea. Același titlu a fost acordat și celorlalți doi supraviețuitori — Valentin Calu și Cătălin Pivniceru, autoritățile conferind atunci și titlul de cetățean de onoare post-mortem pilotului Adrian Iovan și Aurei Ion.


Două persoane au decedat și cinci au fost rănite după ce aeronava în care se aflau, de tip BN 2, a căzut, în 20 ianuarie 2014, într-o zonă împădurită din Apuseni. Cele șapte persoane aflate la bordul aeronavei, doi membri ai echipajului și cinci persoane din echipa medicală, se deplasau la Oradea pentru o operație de prelevare de organe pentru transplant.

Potrivit specialiștilor de la Medicină Legală Alba, cauza morții pilotului Adrian Iovan a fost șoc traumatic și șoc hipotermic, consecință a unui politraumatism și expunerea la temperaturi scăzute. Sublocotenentul Aura Ion, în vârstă de 23 de ani, a decedat ca urmare a mecanismului combinat de expunere la temperaturi scăzute și tulburări de dinamică respiratorie, consecința unui traumatism cervico-toracic.


Cauza determinantă a producerii accidentului din Apuseni a constat în oprirea motoarelor ca urmare a givrajului sever al carburatoarelor, în timp ce una dintre cauzele favorizante ale tragediei a fost decizia eronată a comandantului aeronavei de a zbura o lungă perioadă de timp în condiții de givraj, după cum relevă Raportul final al Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile. ( Agerpres)