Actualitate
Soluţie „de criză”: vacanţa la grădiniţă
Ce poţi face cu copilul în timpul verii dacă nu ai bani de bonă sau nu-l poţi trimite la bunici?.
În cazul în care părinţii cu copii de vârstă preşcolară nu au programate concedii în perioada de vară, nu au bone şi nici nu pot să stea acasă ca să se ocupe de micuţi, pot apela la o soluţie „de criză”: duc copii la gradiniţă.
Toate cele 27 de grădiniţe de stat, câte există la ora actuală în judeţul Cluj, sunt deschise alternativ.
„Grădiniţele de stat nu se închid niciodată, ci pe rând, pentru curăţenia generală şi dezinfecţie. De exemplu, grădiniţa «Albă ca Zăpada» este deschisă luna aceasta iar părinţii pot aduce copiii aici. Din data de 1 august, această grădiniţă se închide, până în septembrie, deci copiii vor fi duşi la altă grădiniţă”, a explicat Lucia Cojocaru, cadru didactic şi preşedinte al Sindicatului Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean (FSLI Cluj).
Se închid unele, se deschid altele
Procedura este următoarea: din momentul în care se intră, oficial, în vacanţa de vară (15 iunie-15 septembrie), conducerile gădiniţelor clujene stabilesc un program de funcţionare identic cu cel din timpul anului şcolar, diferenţa fiind că funcţionează câte o lună, după care se închid unele şi se redeschid altele. Părinţii sunt informaţi în prealabil de acest program, ca să ştie unde să-şi ducă copiii. Astfel, micuţii pot beneficia de acelaşi program din timpul anului şcolar, singura diferenţă fiind programa elaborată de Ministerul Învăţământului, care nu se mai aplică. Cu alte cuvinte, copilul este dus la grădiniţă, are cele două mese pe zi şi este supravegheat de îngrijitoarele instituţiei, educatoarele fiind în concediu. Preţul este acelaşi ca şi în timpul anului şcolar, adică 6 lei pe zi.
Există şi dezavantaje
La prima vedere, soluţia este ideală. Nu ai ce face cu copilul, continui să-l duci la grădiniţă şi în perioada vacanţei. Unii părinţi spun însă că există şi o parte mai puţin bună, şi anume faptul că cei mici nu sunt supravegheaţi decât de îngrijitoare, care îi lasă să îşi facă de cap, fără să intervină prea mult în educaţia lor. „Am apelat la această soluţie pentru că nu am nici o altă alternativă la îndemână. Eu sunt toată ziua la birou, soţul meu la fel, nu avem cu cine să-l lasăm pe Mihai, aşa că îl ducem la grădiniţă. Din păcate, nu sunt foarte mulţumită, pentru că educatoarele lipsesc, toate grupele sunt comasate într-una singură, iar copiii sunt lăsaţi cam de capul lor, fac ce vor, nu li se impune nici un fel de disciplină. Asta este partea negativă. În rest, ce să spun, foarte bine că există şi soluţia aceasta, altfel, ce era să fac, să îl duc la o grădiniţă particulară, unde era supravegheat de personal calificat, dar costa de la 500 de lei în sus?! Ne descurcăm cu ce avem”, spune Monica Lungu, de profesie avocat.
După vacanţă, întoarcerea la „programul normal” de grădiniţă se face numai cu anumite analize obligatorii, adică examenul coprologic şi cel al secreţiei mucoase. Puţini părinţi ştiu că acestea se fac gratiut, în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Cluj.