monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 80.000 de euro de la Primăria Cluj pentru o idee de amenajare a Cetăţuii

Primăria Cluj-Napoca organizează un concurs de soluţii pentru amenajarea Cetăţuii, iar câştigătorul va primi 81.000 de euro pentru a-şi pune în practică ideile.

Pentru evaluarea candidaţilor şi desemnarea câştigătorului va fi constituit un juriu.

Concursul are ca scop găsirea celor mai bune soluţii pentru amenajarea unei părţi a ansamblului urban “Cetăţuia” – şanţul cetăţii pe latura nord-vestică şi legătura acestuia cu strada Şerpuitoare.  Suprafaţa terenului ce face obiectul acestui concurs este de aproximativ 10.000 mp.


Zona Cetăţuii este cunoscută în special datorită vederilor oferite asupra oraşului, transformând zona într-un reper în oraş şi unul dintre locurile cele mai vizitate, atât de locuitori, cât şi de turişti.

Deşi aflat într-o poziţie privilegiată din oraş, ansambul “Cetăţuia” a beneficiat de foarte puţine investiţii pe parcursul anilor, cu atât mai puţin în ceea ce priveşte amenjarea spaţiului public. Singurele intervenţii notabile au fost reabilitarea scărilor de acces, hotelul Belvedere şi Monumentul Eroilor Neamului.


În ultimii ani, în zona Cetăţuii au fost organizate o serie de evenimente culturale, concerte, evenimente sportive, au fost amplasate instalaţii de artă.

“soluţiile de amenajare trebuie să individualizeze spaţiul şi să redea importanţa pe care acesta o are attâ în cadrul ansamblului urban din care face parte, cât şi la nivel municipal. Se doreşte crearea unei amenajări contemporane care să respecte şi să se integreze în contextul ansamblului monument istoric. Nu există alei pe amplasament, ele putând fi propuse de către concurenţi. Funcţiunea principală va fi cea de spaţiu destinat evenimentelor şi pentru petrecerea timpului liber, de tip teatru de vară. Concurenţii au libertatea de a propune şi alte funcţiuni. Soluţia va conţine propuneri pentru realizarea iluinatului artificial. Trebuie asigurate soluţii pentru desfăşurarea de evenimente pe durata nopţii. Mobilierul urban propus trebuie să fie ilustrat”, arată Primăria în referatul de aprobare al proiectului care va fi dezbătut de consilierii locali săptămâna viitoare.


Echipele participante vor trebui să aibă în componenţă obligatoriu un arhitectşi un urbanist. Potrivit Primăriei, se recomandă ca din echipă să facă un peisagist sau designer.

Premiul I este în valoare de 367.600 de lei (contract de proiectare, studii ubanistice, studiu topografic, studiu de fezabilitate, proiect tehnic), iar premiile II şi III sunt în valoare de 20.000 de lei, respectiv 10.000 de lei.


Din juriu vor face parte arhitecţii Ligia Subţirică, Adriana Matei, Ioana Agachi, Virgil Pop, Sorin Scripcariu şi Adrian Iancu.