monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A fost finalizată expertiza metalurgică în dosarul accidentului aviatic din Apuseni

În dosarul accidentului aviatic din Apuseni a fost finalizată expertiza metalurgică pentru determinarea cauzelor şi a momentului în care s-a rupt antena instalată pe aeronavă. Până în 18 aprilie urmează să se stabilească cauzele producerii catastrofei aviatice, anunţă Parchetul instanţei supreme.

"Împrejurările în care s-a produs catastrofa aviatică din data de 20 ianuarie 2014, precum şi modul de acţiune al structurilor cu atribuţii în ceea ce priveşte localizarea, căutarea şi salvarea victimelor evenimentului aviatic, constituie obiectul unui dosar aflat în lucru la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", arată Ministerul Public.

Procurorii precizează că, pe 28 decembrie 2016 expertul tehnic judiciar desemnat a depus la dosar raportul de expertiză tehnico-ştiinţifică judiciară metalurgică având ca obiect determinarea cauzelor şi împrejurărilor, respectiv a datei/momentului în care s-a produs ruperea antenei-fir instalată pe aeronavă, antenă destinată emiterii unui mesaj digital codificat.


"În cauză, cercetările urmează a fi continuate/finalizate, în funcţie şi de concluziile raportului de expertiză ce va fi depus până la data de 18 aprilie 2017", mai arată reprezentanţii Parchetului instanţei supreme.

Ei menţionează că efectuarea expertizei tehnico-ştiinţifice judiciare pentru lămurirea circumstanţelor în care a avut loc catastrofa aviatică şi stabilirea cauzei/cauzelor producerii acesteia a fost dispusă prin ordonanţele din 14 ianuarie 2016 şi 11 februarie 2016.


Procurorul general Augustin Lazăr declara, în 6 septembrie, că în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni, în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion, sunt în curs două expertize judiciare.

Până la momentul respectiv, fuseseră audiate în acest dosar 223 de persoane, potrivit procurorilor de la Parchetul instanţei supreme.


"Sunt două expertize judiciare în curs: o expertiză care tinde să identifice cauzele accidentului şi o a doua expertiză care urmăreşte ca, din punct de vedere tehnic, să explice dacă antena avionului s-a rupt înainte sau în cursul accidentului. Cea de-a doua expertiză se face în străinătate", spunea Lazăr.

Parchetul de lângă instanţa supremă a precizat că, în cazul ruperii antenei, este vorba de o expertiză metalurgică.


Cercetările în dosar sunt efectuate pentru ucidere din culpă, vătămare corporală, neglijenţă în serviciu, neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, la 20 ianuarie 2014, într-o zonă din Munţii Apuseni, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.


La bord se mai aflau copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor. Echipa medicală mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator care suferise un accident vascular cerebral.