monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj suplimentează gărzile din cauza gripei

Multiplele cazuri de gripă, pneumonii şi infecţii respiratorii din ultima perioadă, au determinat conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj şi CJ Cluj să suplimenteze cu încă o linie de gardă a activităţii acestei unităţi medicale în lunile februarie şi martie.

Spitalul Clinic de Voli Infecţioase Cluj

Numărul pacienţilor care se adresează Camerei de gardă a Spitalului de Boli Infecţioase pe parcursul a 24 de ore depăşeşte deja 100, preconizându-se ca acesta să crească în lunile februarie şi martie. Astfel, cu titlu de exemplu, în intervalul de timp cuprins între ora 14.00 a zilei de luni, 30 ianuarie 2017 şi ora 8.00 a zilei de marţi, 31 ianuarie, numărul de pacienţi a trecut de 100, iar ambulanţele care au adus cazuri grave, atât din unităţile de primire a urgenţelor cât şi la solicitări, au fost în număr de 10.

Linia suplimentară de gardă va funcţiona în fiecare zi din lunile februarie şi martie, fiind deservită de către patru medici pentru a căror plată resursele financiare necesare sunt asigurate în totalitate.