Protestele, ca al doilea loc de muncă pentru clujeni

Ceasul de pe turnul Bisericii Sfântul Mihail arată ora 18.45. În Piaţa Unirii încep să se adune grupuri-grupuri de persoane care vin de pe străzile adiacente. Tineri, bătrâni, mame cu copii, femei cu câini, un domn cu un iepure gigant, oameni de toate vârstele, unii cu steaguri tricolore, alţii cu pancarte cu mesaje meşteşugite sau pur şi simplu cu o coală A4 scoasă la imprimantă sau o bucată de carton scrisă cu markerul, prinsă de băţ din lemn. Toate despre PSD, Dragnea, Abrogare, OUG. Forfota se accentuează puţin după ora 19 când, de pe strada Napoca, se aude ecoul ”Şase-şase, vin studenţii”, iar o coloană de tineri hotărâţi erupe în piaţă şi se grupează în cerc în faţa statuii lui Matei Corvin. Toată Piaţa Unirii vibrează de la scandări, sunt mii şi mii de oameni în fiecare seară.
De patru zile, Clujul fierbe.

Carmen este prezentă în piaţă, punctual, la ora 19, de parcă şi-ar ponta fişa. Vine zilnic alături de mai mulţi colegi de serviciu şi prieteni să îşi ia porţia de libertate. Ajutată de o prietenă, şi-a confecţionat o pancartă cu un mesaj pictat, uşor de înţeles: cei trei trandafiri din sigla PSD în spatele unor gratii şi urarea ”La mulţi ani”, pe care o aduce de acasă cu ea în fiecare zi. Tânăra lucrează 8-9 ore pe zi la o firmă din Cluj-Napoca, iar de la ora 19 vine la al doilea job, cel de protestatar în piaţă. Pentru că locuieşte în comuna Floreşti, de lângă Cluj-Napoca, nu mai are timp să treacă pe acasă. De la un serviciu direct la celălalt, câte 15 ore legate, ambele obligatorii. Pleacă acasă în fiecare noapte spre miezul nopţii, la finalul protestelor, după ce a mărşăluit kilometri întregi prin oraş. Şi e dispusă să facă acest lucru până la retragerea ordonanţei de modificarea celor două Coduri.

”Participarea la proteste este un fel de tură de noapte pentru mine. Programul meu din ultimele zile e clar, dimineaţa de la 9 la slujbă la firmă, până după ora 18, iar de la 19 sunt în Piaţa Unirii, să îmi fac datoria de cetăţean, până spre miezul nopţii. Mărşăluiesc alături de zecile de mii de clujeni, îmi fac şi eu auzită vocea. Practic, am două job-uri, şi este destul de obositor, dar voi veni până se va schimba ceva în ţară. Nu contează programul, nu contează că stau 15 ore la cele două slujbe, pentru mine este foarte important să ies în stradă, pentru că, altfel, conştiinţa mea s-ar simţi vinovată că nu am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca democraţia din România să nu dispară”, spune Carmen.

Puţin după ora 19.30, protestatarii se pun în mişcare, urmează tradiţionalul marş prin centrul Clujului.

”Cu toate că suntem sute de mii în toată ţara, se vede că guvernaţii nu vor să ne audă şi să ne vadă. Am mai participat la proteste, dar nu au fost de o asemenea amploare. Oamenii strigă ce simt pentru că au înţeles că drepturile noastre constituţionale sunt tăiate rând pe rând iar Guvernul acţionează hoţeşte, pentru a proteja penalii, ceea ce este destul de grav”, spune tânăra, absolventă a două facultăţi la Cluj-Napoca, de Litere şi de Ştiinţe Economice.

Coloana de manifestanţi străbate agale Piaţa Cipariu, ca un şarpe lung şi contorsionat, care umple câteva străzi şi a cărui coadă a rămas, departe, în Piaţa Unirii. În partea din faţă a protestatarilor, ţinând ridicată o pancartă cu două mesaje pe faţă şi pe verso mărşăluieşte şi Gicu, un bărbat trecut de 54 de ani. Scandează la unison cu ceilalţi manifestanţi şi ţopăie alături de ei când se strigă mesajul ”Cine nu sare, nu vrea schimbare”. Gigu a venit în fiecare seară la protestele din Piaţa Unirii după ce, dimineaţă, a fost la serviciu. A apucat să treacă pe acasă, prin cartierul Plopilor, după care, la ora 19, este prezent la program, la al doilea loc de muncă, la protest alături de fiul său, Marius. Protest în familie, cum ar veni.

”Am venit în fiecare seară, ziua lucrez, iar seara vin în piaţă pentru că nu se mai poate. Munca este pe un plan, protestul pe alt plan, nu mi-e greu să vin. Totul e nemanipulat, nu m-a pus nimeni să vin în piaţă. Să nu se spună că suntem putori, venim la protest, stăm până noaptea târziu, dar a doua zi mergem la serviciu. Am ieşit în stradă pentru că nu mai vreau să îşi bată nimeni joc de noi. Ordonanţa asta a fost dată pentru corupţi, iar felul în care a fost aprobată este ceea ce a deranjat cel mai tare”, spune bărbatul.

Acesta rememorează ce s-a întâmplat în urmă cu 27 de ani, când a ieşit în stradă şi în decembrie 1989, când mulţimea cobora pe Calea Mănăştur spre centrul Clujului, amintindu-şi şi cum oamenii s-au aruncat pe jos când a început să se tragă.

”Băiatul meu, cu care sunt acum la protest, avea doi ani la Revoluţie, şi am ieşit atunci în stradă cu speranţa că va fi bine. De 27 de ani nu s-a făcut nimic cum trebuie, iar acum nu am ieşit pentru mine, ci mai mult pentru el, pentru ei, pentru tineri, să nu îi lăsăm baltă, pentru că sunt ai noştri. Voi veni în fiecare seară cât va fi nevoie, până la capăt, până când se rezolvă favorabil ceea ce cerem, pentru România, pentru români”, afirmă Gicu.

Protestatarul e sceptic, însă, că PSD, Guvernul şi Liviu Dragnea vor ceda şi vor abroga OUG privind Codurile în ciuda sutelor de mii de manifestanţi din întreaga ţară, pentru că sunt prea mârşavi.
”Am mulţi cunoscuţi care au votat cu PSD şi acum le pare rău”, a conchis protestatarul.

Pancarta pe care o poartă are o anumită semnificaţie, inspirată din serialul Game of Thrones, în care personajul principal vrea să se răzbune pe duşmani, iar aceştia sunt înşiraţi - Liviu Dragnea, Victor Ciorbea, Sorin Grindeanu, Florin Iordache. Pe verso scrie simplu ”Statul acasă la căldură, primul pas spre dictatură”.

Gicu ridică pancarta mai sus şi îşi continuă marşul agale, un simplu protestatar în mulţimea zgomotoasă, scandând la unison cu ceilalţi manifestanţi şi ţopăind alături de ei când se strigă mesajul ”Cine nu sare, nu vrea schimbare”. Până la capăt.

(Mediafax)