monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Din ororile urbanismului clujean. Locuință ÎNGROPATĂ de un zid de 7 metri înălțime - FOTO

Doi clujeni reclamă faptul că parterul casei unde locuiesc a fost pur și simplu îngropat de un zid înalt de 7 metri al unei case care se află în construcție lângă proprietatea lor.

De cel puțin doi ani, doi clujeni se chinuie să primească un răspuns de la Primăria Cluj-Napoca cu privire la un imobil care se construiește lângă proprietatea lor și care, spun aceștia, a „compromis iremediabil parterul locuinței, iar apa pluvială de pe acoperiș cade în curtea noastră”.

„Am trimis o sesizare Primăriei în data de 4 septembrie 2015 în legătura cu imobilul de la adresa Traian Vuia 56, adresând niște întrebărilegate de distanța mică de vreo 30 cm a noului imobil față de gardul despărțitor de proprietăți, fără acordul nostru ca proprietari la Traian Vuia 54. În octombrie 2015 am primit un răspuns scurt, sec, fără nicio legătură cu întrebările pe care noi le-am adresat”, spune Daniel Platon într-o sesizare pe un site de reclamații la adresa Primăriei.


Nemulțumit de răspuns, a mai trimis o adresă Primăriei în octombrie 2015 care a rămas fără explicații până în ziua de astăzi.

„Prima intrebare se referea la faptul că autorizația de construire prevedea construirea unui nou imobil ca o extindere a celui vechi deja existent la adresa Traian Vuia 56. Însă, exista o distanță apreciabilă între noul imobil și cel vechi, deci, noul imobil nu putea fi o extindere a celui vechi. Și totuși, la câteva zile după înregistrarea sesizării, au apărut noi săpături, săpături care aveau scopul de a uni noul imobil cu cel vechi. Noi ce să înțelegem din aceste modificări? A doua întrebare a fost legată de distanța foarte mică, de aproximativ 30 cm între zidul noului imobil și gardul aflat la limita de proprietate. Am întrebat cum va fi posibilă ridicarea, finisarea și întreținerea zidului având front de lucru doar 30 cm. Specialiștii dumneavoastră nu au raspuns, în schimb, ne-au răspuns muncitorii care lucrau la noul imobil forțându-ne gardul, folosindu-l pe post de schelă și într-un final dărâmându-l”, mai spune clujeanul nemulțumit în sesizare.


Acesta mai spune că a revenit cu sesizări la Primărie tot anul 2016, inclusiv la Serviciul Control Urbanism de la Poliția Locală, dar că nu a primit niciun răspuns la nicio solicitare.

„Deciziile, semnăturile și autorizația eliberată de instituția Primăriei în aceste condiții au dus la tulburarea proprietății noastre, la deteriorarea gardului despărțitor și ceea ce este foarte grav și iremediabil este faptul că parterul locuinței noastre este compromis din punct de vedere al însoririi, a intrat într-un con de umbră. Am în față un zid de cărămidă netencuit de 7m înălțime, iar apa pluvială de pe acoperiș cade în curtea mea. Este posibil așa ceva? Domnule primar, îmi sunteți dator cu un răspuns. Este evident că ceva este putred la mijloc. Nu am nimic cu proprietarul, nu-l condamn nici pe el, nici pe arhitectul care s-a descurcat să obțină aprobările. Vina o poartă cei care și-au pus semnăturile fără să se informeze despre situația reală și care ar trebui să răspundă personal, fiecare, fără să se ascundă în spatele unei instituții. Atunci, poate, fiecare ar cântări de două ori înainte să-și mai pună semnătura sau să-și dea avizul”, a mai spus Daniel Platon.


În ciuda insistențelor, reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca nu au putut fi contactați pentru un punct de vedere.