Actualitate
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică să-l testeze pe Trump
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică, a anunțat ministerul sud-coreean al Apărării, potrivit căruia este vorba de o "provocare"ce vizează să testeze administrația președintelui american, Donald Trump, transmite AFP.
Potrivit acestuia, racheta a fost lansată în jurul orei locale 07,55, duminică (22,55 GMT sâmbătă), de la baza aeriană Banghyeon, situată în vestul Coreii de Nord, și s-a îndreptat spre est, în direcția Mării Japoniei (denumită de sud-coreeni Marea de Est — n.r.).
Racheta a parcurs circa 500 de kilometri, iar apoi a căzut în mare, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării. "Tipul exact al acestei rachete balistice trebuie încă să fie determinat", a adăugat el.
Potrivit agenției de presă sud-coreene Yonhap, armata Coreii de Sud apreciază că Phenianul ar fi putut testa o rachetă cu rază medie de acțiune Musudan.
Pentru Ministerul Apărării de la Seul, tirul de duminică "vizează să atragă atenția mondială spre Coreea de Nord, evidențiind capacitățile sale nucleare și în domeniul rachetelor".
Acesta este primul tir cu rachetă balistică efectuat de regimul nord-coreean după alegerea lui Donald Trump la președinția SUA.
În octombrie 2016, Coreea de Nord a lansat în două rânduri rachete Musudan de la aceeași bază aeriană.
Totodată, potrivit agenției Reuters, surse militare americane și sud-coreene au precizat că racheta de duminică nu pare a fi o rachetă balistică intercontinentală (ICBM), dată fiind distanța parcursă.
Președintele Donald Trump a fost informat asupra lansării de rachetă, iar Casa Albă continuă să monitorizeze situația, a spus un oficial al Casei Albe.
Armata SUA a confirmat că a detectat un test cu rachetă al Coreii de Nord și evaluează lansarea, conform declarației, de la Washington, a unui oficial al Apărării.
"Testul de lansare a unei rachete balistice de către Coreea de Nord este o provocare care violează în mod flagrant din nou rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU", a subliniat Statul Major Inter-Arme de la Seul, citat de agenția EFE.
Testul a avut loc în timpul vizitei premierului japonez, Shinzo Abe, în Statele Unite, unde s-a întâlnit vineri cu președintele american, Donald Trump, care a promis întărirea alianței de apărare în fața amenințărilor Coreii de Nord.
După cum a informat guvernul japonez, citat de EFE, racheta a căzut în afara zonei economice exclusive a Japoniei și nu a provocat daune, însă Tokyo a decis să protesteze oficial față de Phenian pentru lansarea efectuată.
Pentru moment, media nord-coreeană nu a confirmat lansarea, ceea ce face de obicei când încercarea a fost una de succes, mai notează EFE.