monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Directorul Aeroportului Cluj-Napoca şi omul de afaceri Ioan Bene, trimişi în judecată

Directorul general al Aeroportului Internațional "Avram Iancu" Cluj-Napoca, David Ciceo, şi omul de afaceri Ioan Bene, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, de procurorii anticorupție pentru luare şi dare de mită.

Procurorii DNA susţin că David Ciceo ar primit un imobil de 690.000 de lei pentru ca firma condusă de Ioan Bene să realizeze lucrări nelegale la aeroport, finanţate din bani publici, în condiţiile în care un contract încheiat în acest sens se finalizase.

După finalizarea lucrărilor, ”pe fondul cointeresării materiale a lui David Ciceo şi a altei persoane din conducerea CJ Cluj, omul de afaceri Ioan Bene a convenit cu aceştia să realizeze în continuare lucrări din Etapa II a proiectului, în sensul de a construi platforma de parcare aeronave Apron 4, lucrare ce a fost finalizată în luna martie 2014”, mai spun procurorii.


”În cursul lunii octombrie 2012, inculpatul Ciceo David a primit de la inculpatul Bene Ioan, pentru sine, un imobil situat în Cluj-Napoca, presupus achiziţionat de părinţii săi cu suma de 690.000 lei şi care ulterior a fost finisat cu lucrări evaluate la suma de 563.226 lei (manoperă şi materiale). Lucrările respective au fost executate de firme colaboratoare sau aparţinând inculpatului Bene Ioan, costurile fiind suportate de acesta din urmă”, susţine DNA într-un comunicat.

Nici David Ciceo, nici Ioan Bene nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere.


În urmă cu trei ani, David Ciceo declara că dacă nu s-ar fi dat în folosinţă platforma de parcare pentru aeronave Apron 4 s-ar fi îngreunat negocierile cu mai multe companii aeriene, care ar fi dus la stagnarea dezvoltării aeroportului şi astfel s-ar fi blocat dezvoltarea traficului.

David Ciceo este director general al Aeroportului Internaţional Cluj din 1995, iar sub conducerea sa Aeroportul Internaţional Avram Avram Iancu Cluj-Napoca a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Dacă în 1996 avea doar 30.000 de pasageri, în 2016 s-a înregistrat un record absolut de trafic aerian, aproape 1,9 milioane de pasageri. Pentru 2017, se preconizează un trafic de 3 milioane de pasageri pe Aeroportul Internaţional Avram Avram Iancu Cluj-Napoca.


Omul de afaceri Ioan Bene a fost condamnat, în mai 2016, la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj Horea Uioreanu este acuzat de fapte de corupţie. Uioreanu a fost condamnat în acest caz la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Decizia nu este încă definitivă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Cluj.


“Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, mai arată DNA.