Actualitate
Ştergerea contului Yahoo Mail, aproape o misiune imposibilă
Cândva, alegerea preferată pentru românii proaspăt iniţiaţi în tainele internetului, serviciul Yahoo Mail continuă să fie folosit de mulţi dintre aceştia, renunţarea fiind nici pe departe la fel de simplă pe cât am fi crezut.
Avem, pe de o arte, numeroasele site-uri şi servicii unde contul Yahoo Mail este menţionat ca unică modalitate de comunicare sau recuperare a unei parole rătăcite, însă nici dacă reuşim să trecem peste aceste obstacole simpla închidere a contului Yahoo Mail nu rămâne doar o formalitate, conform Go4it.
După cum au aflat utilizatorii care au încercat acest lucru, închiderea contului Yahoo Mail este posibilă doar acceptând o perioadă de gratie de 90 zile, timp în care să nu fie încercată nici o accesare a contului email. Altfel, simpla introducere a numelui de utilizator şi parola corectă anulează încercarea de ştergere a contului email, întreaga colecţie de mesaje reapărând intactă.
Asta poate că nu ar fi o problemă atât de mare, dacă nu am privi lucrurile din contextul numeroaselor breşe de securitate semnalate în ultimii ani, afectând miliarde de conturi email. Prin urmare, cine poate spune că următoarea accesare a contului email solicitat pentru ştergere nu aparţine unei persoane neautorizate, dar care a obţinut parola contului de utilizator prin diverse mijloace.
Părând să confirme temerile, unele conturi Yahoo Mail au fost descoperite active şi la câteva luni după ce deţinătorii acestora au solicitat dezactivarea, indicând că termenul de 90 zile a fost între timp anulat prin accesarea neautorizată a contului email. În mod ideal, ştergerea definitivă a unui cont de utilizator ar trebui să fie confirmată prin nerecunoaşterea datelor de autentificare introduse, cu un mesaj anunţând inexistenţa contului email solicitat.
O posibilă soluţie pentru evitarea acestor neplăceri ar putea fi schimbarea parolei chiar înainte de a solicita ştergerea contului de utilizator, evitând astfel divulgarea acesteia în cadrul unei breşe anterioare de securitate.