monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Elevii din Călăţele au nevoie de microbuze şcolare

Copiii din cele cinci sate ale comunei Călăţele vor risca, începând cu noul an şcolar, să nu mai ajungă la şcoală din cauză că singurul microbuz cu opt locuri care asigură transportul elevilor este insuficient.

Această problemă a fost semnalată de către deputatul independent Mircia Giurgiu, care consideră că este nevoie de cel puţin trei mircobuze pentru a acoperi toate cele cinci sate. Giurgiu a explicat că un singur microbuz nu este suficient deoarece satele sunt răsfirate pe mai multe direcţii. „Săptămâna viitoare voi avea o discuţie cu inspectorul şcolar general pentru a găsi o soluţie pentru aceşti copii”, a declarat Mircia Giurgiu. El a mai adăugat că s-a ajuns la această situaţie în urma desfiinţării şcolilor din mediul rural şi a dat ca exemplu satul Dealu Negru din comuna Călăţele, unde au rămas fără şcoală 33 de copii. Deputatul clujean a mai precizat că microbuzul cu opt locuri care asigură transportul copiilor aparţine de Primăria din comună.