monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Norvegienii vor să implementeze la Cluj conceptul de "ecologie umană". "Dacă tratezi un deținut ca pe animal, va deveni animal"

Un concept inovativ, numit ecologie umană, implementat în Norvegia pentru reabilitarea deţinuţilor, ar putea fi implementat la Cluj.

Guvernatorul Serviciilor Corecţionale din Sud din ţara fiordurilor, Arne Kvernvik Nilsen, se află zilele acestea la Cluj-Napoca, unde joi a ţinut o conferinţă despre conceptul său de ecologie umană în cadrul evenimentului Ziua Interacţiunii Om-Animal, organizat la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a UBB.

Ideea acestui concept este aceea de a folosi natura, dar şi principii dintr-o serie de ştiinţe umaniste, pentru a-i transforma pe deţinuţi din infractori şi criminali în fiinţe responsabile, care odată eliberate să poată face faţă societăţii, să nu recidiveze şi să nu inspire teamă.


Arne Kvernvik Nilsen şi-a experimentat ideile într-un un proiect care funcţionează de aproximativ zece ani la Bastoy, în Norvegia, unde pe o insulă există o închisoare în care deţinuţii nu stau în celule, ci în căsuţe, ca în tabără, îşi gătesc singuri două mese pe zi, cina fiind servită, muncesc şi trăiesc împreună ca într-un mic sat.

"În Bastoy teoria este nu doar să ţinem un deţinut care a săvârşit o infracţiune şi se află în spatele gratiilor, ci despre cum este acesta tratat de către şeful închisorii, de către gardieni, cum este acesta respectat sau nu, cum este sprijinit sau, din contră, împins la pământ. Este vorba de a le induce ideea că sunt responsabili pentru propria lor viaţă, pentru acţiunile lor, dar şi de a-i ajuta să descopere cine sunt cu adevărat", a explicat guvernatorul.


El a povestit că la Bastoy deţinuţii sunt ajutaţi să se acomodeze cu viaţa de la ferma care aparţine închisorii, unde se practică o agricultură ecologică, produsele fiind consumate de comunitatea din închisoare. Deţinuţii sunt liberi să se plimbe într-un anumit areal şi pot munci în aer liber, chiar şi în pădure.

La un moment dat, la câţiva ani de funcţionare a închisorii din Bostoy, care are 115 deţinuţi, guvernatorului i-a venit ideea de a forma un consiliu local, din care să facă parte, în mod egal, reprezentanţi ai deţinuţilor şi ai personalului.


Prizonierii primesc inclusiv carduri cu puncte, pe care le pot folosi ca să cumpere produse din magazinul închisorii, iar la un moment dat, cel care este responsabil de administrarea lui a remarcat că, deşi se fură din magazin, rata este mult mai mică decât în supermarketurile din oraşe.

Guvernatorul susţine inclusiv că în cinci ani nu a existat decât un incident care poate fi considerat violent, când un prizonier i-a dat o palmă peste cap altuia, iar altercaţii cu gardienii nu au fost niciodată. De asemenea, rata de recidivă la Bostoy este 15 la sută, în timp ce în restul închisorilor din toată Europa este de 60 la sută.


Ideea principală a acestui concept de ecologie umană, a explicat Nilsen, este aceea că dacă îi tratezi pe oameni ca pe animale vor deveni animale, iar dacă îi tratezi ca pe oameni, atunci se vor comporta ca atare.

"Nu credem în pedepse, pentru că cercetările la nivel mondial arată că acestea nu funcţionează şi de aceea am creat în închisoare un mediu în care deţinutul îşi poate descoperi latura umană. (...) Eu ca şef al închisorii, i-am respectat, am dat mâna cu ei, am fost în pădure cu ei, i-am ascultat şi i-am învăţat pe gardieni să procedeze în acelaşi mod. Eu nu am tratat diferit gardienii de deţinuţi, i-am tratat pe toţi cu acelaşi respect şi am aşteptat un comportament similar din partea lor", a spus Nilsen.


Întrebat de ce nu există, măcar în Norvegia, care găzduieşte acest proiect şi care are dovezi că este funcţional, mai multe asemenea închisori, guvernatorul a spus că cei care ar trebui să răspundă la această întrebare sunt politicienii.

Arne Kvernvik Nilsen a colaborat însă cu România la implementarea unui proiect asemănător la Grindu Tătaru, în Deltă, aici funcţionând din 2015 o închisoare care are ca model penitenciarul din Bastoy. Deţinuţii români trăiesc aici în căsuţe din lemn, cărămidă şi stuf, pe care le-au construit chiar ei şi pot lucra în aer liber, unde interacţionează între ei, precum şi cu diferite animale.

Specialistul norvegian este interesat în continuare să se implice într-un nou proiect, la Cluj, în care să dezvolte ideea interacţiunii cu animalele ca metodă de ameliorare a atitudinii deţinuţilor.

O idee preliminară a proiectului de la Cluj este aceea de folosire, pe lângă interacţiunea cu animalele, a apiculturii, precum şi de dezvoltare, cu ajutorul deţinuţilor, a unor culturi de plante medicinale.

Întrebat ce crede despre sistemul penitenciar din România, Arne Kvernvik Nilsen a spus că a vizitat multe închisori în viaţa sa şi că a văzut şi lucruri mai rele decât la noi, dar consideră că cea mai mare provocare a României este legată de modul în care pregăteşte deţinutul să se întoarcă în societate, care în Norvegia este susţinut, la eliberare, de un întreg sistem de servicii care îl sprijină să îşi asigure traiul într-un mod cinstit.

El a subliniat şi ideea că o crimă este comisă pentru că a mers ceva rău în societate, pentru că oamenii nu comit infracţiuni fără un motiv sau fără un context.