monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Funcționar public din Cluj, găsit în conflict de interese de ANI

Un funcționar public s-a aflat aproape doi ani în conflict de interese arată Agenția Națională de Integritate (ANI), el fiind acuzat că a semnat alături de fiul său mai multe documente.

Potrivit ANI, Ioan Mihuț, funcționar public (consilier superior) în cadrul Primăriei comunei Chiuiești, județul Cluj a fost găsit în conflict de interese administrativ.

"În calitate de funcționar public, în perioada 18 iulie 2014 – 26 ianuarie 2016, a făcut parte din Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor UAT Chiuiești (constituită în baza Ordinului emis de Prefectul județului Cluj, semnând astfel șapte procese-verbale atât persoana evaluată cât și fiul său) și din Comisia de inventariere anuală a patrimoniului public și privat al comunei Chiuiești (constituită în baza Dispoziției emise de primarul comunei Chiuiești, semnând astfel un proces-verbal atât persoana evaluată cât și fiul său), comisii în cadrul cărora activează și fiul său", arată ANI.


Potrivit ANI, Mihuț a încălcat, astfel, dispozițiile legii nr. 161/2003 care stipulează că "funcţionarul public este în conflict de interese dacă participă în cadrul aceleiaşi comisii, constituite conform legii, cu funcţionari publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I".

"Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare", se arată într-un comunicat de presă al Agenției de Integritate.


ANI mai precizează că„Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.