monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Horaţiu Mălăele revine la Cluj

Iubitorii de teatru îl pot revedea pe marele actor Horaţiu Mălăele pe scena Operei Naţionale Române din Cluj în comedia de succes „Măscăriciul” de Cehov.

Spectacolul va avea loc miercuri, 27 iulie, cu începere de la orele 19.00.

Horaţiu Mălăele (în rolul lui Vasili Vasilici Svetlovidov) este secondat cu succes de actorul Nicolae Urs (în rolul lui Nikita Ivanici).

Spectacolul are un aspect general filmic, scenele sunt construite din imagini parcă desprinse din tablouri. “Măscăriciul” este un eveniment teatral de suflet pentru orice spectator, chiar şi pentru acela care calcă rar prin teatre.

Regia spectacolului este semnată de Horaţiu Mălăele, iar dramatizarea este făcută împreună cu Nicolae Urs.