monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 60 de incendii într-un weekend la Cluj. Două maşini şi o cabană, făcute scrum

De la începutul anului, pompierii clujeni au intervenit la peste 120 de incendii de vegetaţie uscată.

ISU Cluj avertizează populaţia supravegheze cu mai multă grijă focurile folosite pentru igienizarea terenurilor agricole, în condiţiile în care jumătate din incendiile pentru care s-a intervenit până acum în acest an s-au petrecut la sfârşitul săptămânii trecute.

Potrivit ISU Cluj, din totalul a 122 de intervenţii pentru stingerea incendiilor desfăşurate de la începutul anului, 62 au fost înregistrate în zilele de sâmbătă şi duminică.


“Ca urmare a numărului mare de solicitări pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată care au fost înregistrate în acest sfârşit de săptămână, dorim să readucem în atenţia cetăţenilor importanţa respectării măsurilor de prevenire a incendiilor pe timpul igienizării terenurilor de resturile vegetale. Majoritatea dintre acestea au fost generate de arderile pentru igienizarea terenurilor de resturi vegetale, care, ulterior, au fost scăpate de sub control sau, în unele cazuri, focul a fost lăsat nesupravegheat”, se arată într-un comunicat transmis luni.

Conform sursei citate, în două cazuri s-au produs pierderi şi distrugeri materiale semnificative, două autoturisme fiind distruse, iar o cabană de vacanţă a fost mistuită de flăcările scăpate de sub control. Totodată, arderile necontrolate au pus în pericol bunurile şi gospodăriile situate în apropierea terenurilor igienizate. Primarii au obligaţia de a asigura protecţia la foc a localităţii prin supravegherea permanentă a respectării de către cetăţeni a regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor.


“Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale are consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător. Arderea miriştilor şi vegetaţiei uscate se face numai după ce aţi obţinut acordul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi permisul de lucru cu foc de la primărie”, se mai arată în comunicat.

Prin această modalitate, reprezentanţii ISU amintesc oamenilor necesitatea izolării zonei de ardere faţă de drumuri, construcţii, instalaţii, fond forestier, culturi agricole vecine prin executarea de fâşii arate. De asemenea, arderea ar trebui executată numai pe timp de zi şi doar în condiţii meteorologice fără vânt.


“Parcelaţi miriştea în suprafeţe de maxim 10 hectare prin fâşii arate. Supravegheaţi arderea până la finalizarea ei”, se mai transmite în comunicat.