Actualitate
„I puritani”, ultima reprezentaţie din stagiune, de 8 Martie
Opera Română din Cluj prezintă miercuri ultima reprezentaţie din stagiune a spectacolului „I puritani”, de Vincenzo Bellini
Doamnele, domnişoarele dar şi domnii care doresc să le facă o surpriză sunt invitaţi astăzi seară, de la ora 18.30, la ultima reprezentaţie din stagiune a spectacolului „I Puritani”, de Vincenzo Bellini, la Opera Naţională Română din Cluj.
Una dintre cele mai apreciate titluri din portofoliul de operă poate fi urmărit pentru ultima oară în această stagiune la Opera Naţională Română din Cluj: ”I PURITANI”, de Vincenzo Bellini se joacă astăzi de la 18.30 pe scena instituţiei. La pupitrul dirijoral se va afla celebrul dirijor italian Giuseppe Sabbatini, iar regia artistică a spectacolului este semnată de András Kürthy, prezent la Cluj în aceste zile pentru repetiții.
Premiera, în 2016
Capodopera a fost adusă pe scena teatrului liric clujean în luna decembrie 2016, în premieră, fiind lucrarea ce a încununat creația compozitorului italian, „o operă bogată în melodicitate și simboluri profunde, aducând publicului un spectacol plin de esență și emoție, rar întâlnit în universul liric autohton”, subliniază reprezentanţii Operei din Cluj. Acţiunea operei se petrece Anglia secolului XVII, într-o poveste ce împletește partituri belcantiste cu onoarea cavalerească, sentimentul datoriei și dragostea pură. Distribuția spectacolului din 8 Martie îi include pe soliștii: Diana Țugui (Elvira), Ștefan von Korch - invitat (Lordul Arturo Talbo), Bogdan Nistor (Sir Riccardo Forth), Petru Burcă (Sir Giorgio), Iulia Merca (Enrichetta di Francia), Simonfi Sandor (Lordul Gualtiero Valton), Eusebiu Huțan (Sir Bruno Robertson), acompaniați de Orchestra, Corul și Ansamblul de balet al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Bagheta dirijorală îi aparține dirijorului Giuseppe Sabbatini, regia noii montări fiind semnată de regizorul de origine maghiară András Kürthy.
Încântaţi de colaborare
”Posibilitatea de a regiza opera lui Bellini la Cluj mă onorează. Totodată, faptul de a lucra cu artiști deosebiți, consacrați și entuziaști, care participă la pregătiri și repetiții în plină forță, servind vibrațiile și coloritul acestei muzici cu atenție și talent, îmi produce o bucurie deosebită [...] Celor care ne onorează cu prezența și atenția lor le doresc un eveniment plin cu emoții și experiențe care să le încălzească inimile. Viva Bellini!”, afirmă András Kürthy, semnatarul regiei artistice. La rândul său, dirijorul Giuseppe Sabattini s-a arătat impresionat de faptul că „I Puritani” a fost montat în premieră la Cluj: "Este pentru prima dată când pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca se montează ‘I puritani’! Mă bucur nespus că am acceptat această misiune [...] Impresionantul univers emoțional pe care acțiunea operei, deși nu foarte amplă, îl generează, este redată cu mare măiestrie de către unul dintre cei mai mari melodiști ai tuturor timpurilor. Enjoy!”, a transmis Sabattini.
„La papion”
Reprezentanţii Operei din Cluj reiterează ideea ca spectatorii să participe la reprezentaţie „la papion”, cu atât mai mult cu cât spectacolul este prezentat într-un cadru festiv, de 8 martie şi este totodată ultima reprezentaţie din stagiune: „Spectacolul ”I puritani” readuce în atenția spectatorilor campania ‘Ia-ți papionul și vino la Operă!’, o inițiativă inspirată de dorința de a reaminti publicului eleganța actului artistic și empatia cu care ne dorim ca acesta să fie perceput”, au transmis reprezentanţii Operei. Cei care nu au papion îşi pot achiziţiona unul de la punctul de vânzare deschis în foayerul instituţiei.