Actualitate
S-au dat drept angajați de la gaz și au furat din locuințele câtorva clujeni
Doi bărbați din comuna Bonțida, care, în perioada decembrie 2016-februarie 2017, au pătruns în 6 locuințe din Cluj-Napoca, sub pretextul că sunt angajați ai societății cu profil gaz / apă-canal /deratizare, au fost reținuți de polițiști.
După serviciul aparent prestat, cei doi, de 46 ani, respectiv 50 de ani, au solicitat diverse sume, între 50 și 250 lei, în trei cazuri acestea fiind achitate de proprietari.
De asemenea, în două cazuri, aceștia au profitat de neatenția proprietarilor și au sustras din locuințe diverse sume de bani, prejudiciul fiind de aproximativ 4.600 lei.
În urma probatoriului administrat s-a propus continuarea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor de „înșelăciune”, respectiv „furt calificat”, iar față de cei doi bărbați a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore.
Aceștia urmează să fie prezentați magistraților pentru dispunerea altor măsuri.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.
Cum să vă feriți de hoți
Pentru prevenirea unor astfel de infracţiuni, poliţiştii de investigaţii criminale recomandă cetăţenilor: verificaţi întotdeauna persoanele care se prezintă la uşa dumneavoastră pentru a presta diferite servicii; ţineţi cont că, în cazul unor verificări periodice, prestatorii de servicii afişează la intrarea în imobil informaţii privind lucrările care vor fi executate, data şi intervalul orar; în general, facturarea verificărilor efectuate se face în luna următoare, pe factura de utilităţi; nu discutaţi cu străinii despre situaţia dumneavoastră financiară şi nici nu oferiţi bani; dacă aveţi suspiciuni, să sesizaţi imediat intervenţia poliţiştilor, prin apelarea numărului gratuit de urgenţă 112.