Actualitate
Reportaj The Observer. „Sclavele” românce de la fermele din Sicilia: violate, bătute şi exploatate
Aproximativ 5.000 de românce lucrează sezonier la fermele din provincia italiană Ragusa, situată în Sicilia, al treilea mare producător de legume din Europa. Aici, până la 7.500 de femei, majoritatea românce, trăiesc în sclavie.
Potrivit organizaţiei pentru apărarea drepturilor imigranţilor, "Proxyma Association", peste jumătate dintre femeile care lucrează în serele de aici sunt forţate să întreţină relaţii sexuale cu angajatorii lor, iar aproape toate lucrează în condiţii de muncă fortaţă şi exploatare cruntă. Nicoleta Boloş este una dintre ele. Românca le-a povestit jurnaliştilor de la The Observer, publicaţie săptămânală a ziarului britanic The Guardian, abuzurile prin care a trecut, scrie Gândul.
În ultimii trei ani, în fiecare noapte Nicoleta Boloş stătea trează până târziu, pe salteaua sa murdară în casa improvizată aflată în provincia Ragusa, Sicilia, aşteptând să audă sunetul unor paşi la uşă. Pe măsură ce orele treceau, se aştepta ca uşa să se deschidă, să audă clinchetul metalic al armei aşezată pe masa de lângă capul ei şi greutatea corpului angajatorului pe salteaua mizeră, lângă ea. Singurul lucru de care se temea mai tare decât de auzul paşilor fermierului, în faţa uşii sale, era pierderea slujbei. Aşa că a îndurat noapte după noapte să fie violată şi bătută, în timp ce soţul său se îmbăta până la inconştienţă, relatează povestea româncei ziariştii de la The Observer, publicaţie săptămânală a ziarului britanic The Guardian.
"Prima dată, a fost soţul meu care mi-a spus că trebuia să fac asta. Că proprietarul serei care ne dăduse de muncă voia să se culce cu mine şi că dacă îl refuzam, nu ne-ar mai fi plătit şi ne-ar fi alungat de pe terenul său. Am crezut că era nebun, dar când l-am refuzat, m-a bătut. Mi-a spus că trebuia să fac tot ce îmi spunea şeful nostru pentru că era singura modalitate de a ne păstra slujba. La un moment dat, angajatorul nostru m-a ameninţat cu puşca. Mi-a spus că dacă aveam să mă mişc, o să îmi zboare creierii. Apoi a plecat", povesteşte Nicoleta Boloş.
În următoarea dimineaţă, Boloş era înapoi la muncă, ghemuită lângă soţul ei într-o seră unde temperatura era foarte ridicată, îngrijând şi lucrând produsele care au transformat Italia în cel mai mare producător şi exportator de fructe şi legume din Europa. Provincia Ragusa este al treilea cel mai mare producător de legume din Europa.