monitorulcj.ro Menu
Actualitate

După câştigarea Eurovision România, clujeanca Ilinca Băcilă şi Alex Florea susţin un turneu de promovare în Europa - VIDEO

“Yodel It” va răsuna pe scenele din Londra, Amsterdam şi Madrid.

“Yodel It” se aude în toată Europa, iar câştigătorii Eurovision România, Ilinca şi Alex Florea, au primit deja invitaţii la spectacolele dedicate promovării evenimentului în câteva dintre cele mai importante capitale europene.

La doar o săptămână de la anunţarea câştigătorului Selecţiei Naţionale Eurovision România 2017, Londra, Amsterdam şi Madrid şi-au manifestat dorinţa de a îi avea în concert pe tinerii artişti români.


Astfel, Ilinca şi Alex Florea au fost invitaţi la Londra Eurovision Party, în data de 2 aprilie, unde, la Café de Paris se va celebra a 10-a aniversare a evenimentului şi unde gazdele au ambiţia să organizeze cel mai mare spectacol de promovare a Eurovision Song Contest 2017.

Pe 8 aprilie, cei doi vor urca pe scena Melkweg din Amsterdam, iar o săptămână mai târziu, pe 15 aprilie, vor cânta la Eurovision Pre-Party ce se va ţine în Spania.


„Suntem încântaţi că am fost invitaţi la concertele de promovare şi ne bucurăm că melodia Yodel it! s-a făcut deja remarcată în Europa. Vom cânta din toată inima, în Marea Britanie, în Olanda şi în Spania. Sperăm să convingem cât mai mulţi fani Eurovision să ne voteze în finala din luna mai de la Kiev. Contăm mult pe sprijinul românilor din străinătate, pe care vrem să-i şi întâlnim în tuneele de promovare”, au spus Ilinca şi Alex.

Londra Eurovision Party se anunţă plin de farmec şi istorie mai ales că locul de întâlnire este situat între Piccadilly Circus și Leicester Square, din West End. Pe lângă concertele susţinute, Ilinca şi Alex vor avea întâlniri cu presa internaţională, iar alături de mass-media din Marea Britanie şi-au anunţat participarea mulţi fani Eurovision, dar şi bloggeri. În cadrul evenimentului este programată şi o sesiune de interviuri, la care vor participa jurnalişti BBC, dar şi reprezentanţi ai site-ului oficial Eurovision.


Concertul din Amsterdam este deja sold out, iar Melkweg, importantul centru cultural din Olanda, va găzdui nu mai puţin de 15 artişti ai Eurovision 2017. „Vom avea Yodel! Cea de-a 15-a confirmare a venit din România. Să le urăm un călduros Ilincăi şi lui Alex!”, au scris organizatorii pe site-ul festivalului.

Spania se pregăteşte pentru primul său mare concert de promovare Eurovision, înainte de finala din Ucraina. La Riviera, în Madrid, Eurovision Pre-Party a invitat 12 artişti din mai multe ţări europene ce vor concerta în avanpremieră, pentru fanii Eurovision, melodiile calificate în concursul din Kiev. Evenimentul va avea loc pe 15 aprilie, iar gazdele contează şi pe participarea reprezentanţilor Ilincăi şi a lui Alex Florea, ce vor reprezenta România în concert cu piesa “Yodel It”.


Piesa „Yodel it!”, interpretată de Ilinca şi Alex Florea, a primit 10.377 de voturi de la public în timpul celor 60 de minute alocate televotingului la Selecţia Naţională Eurovision. Melodia, compusă de Mihai Alexandru, pe versurile textierei Alexandra Niculae, a fost desemnată să reprezinte România Eurovision Song Contest, exclusiv de telespectatori.