monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Probleme în eliberarea reţetelor compensate şi gratuite

Tot mai multe farmacii din ţară anunţă că nu vor mai elibera medicamente gratuite şi compensate, fondurile alocate în acest sens de casele judeţene de asigurări de sănătate fiind epuizate sau pe punctul de a se finaliza.

În Cluj, farmaciile încă eliberează medicamente prin reţetele compensate şi gratuite, dar fondurile alocate pentru decontarea lor sunt pe punctul de a se epuiza, a declarat ieri preşedintele director-general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Cluj, Emilia Groza.

Ea a menţionat însă că pentru prevenirea unei sistări în tratamentul pacienţilor au fost deja întreprinse toate demersurile pentru suplimentarea plafonului actual.

„Fondul pentru medicamentele acordate prin reţete compensate şi gratuite se va suplimenta, din fondul de rezervă de 10% al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), care a cerut, deja, Ministerului de Finanţe, deblocarea sumelor din acest fond. Avem încrederea că, în următoarele zile, CNAS ne va aloca bani din cota de 10%. În fiecare an, au avut loc suplimentări de acest fel, menite să asigure furnizarea medicamentelor pentru persoanele suferinde”, a arătat preşedintele CJAS Cluj.