monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident feroviar în Hunedoara. 14 vagoane ale unui tren de marfă au deraiat. Doi mecanici de locomotivă au murit.

Doi mecanici de locomotivă au murit, sâmbătă după-amiază, după ce mai multe vagoane ale unui tren de marfă au deraiat în zona Merişor, în apropiere de Valea Jiului, judeţul Hunedoara.

Accident feroviar în Hunedoara  sursa foto romaniatv.net

Purtătorul de cuvânt ISU Hunedoara, Anemona Doda, a declarat că din cele 14 vagoane care au deraiat şase vagoane şi locomotiva au căzut într-o prăpastie.

La locul accidentului s-au deplasat trei echipaje SAJ, o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi o descarcerare grea. Zona în care au deraiat vagoane trenului de marfă este greu accesibilă.


Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Hunedoara, Lucian Şincovici, a declarat că situaţia de la faţa locului este gravă.

”Traficul feroviar este închis pe ambele duble de circulaţie. Locomotiva stă suspendată pe un viaduct, e pericol să se intre în ea, iar vagoanele din urmă o împing”, a spus şeful TF Hunedoara, potrivit Mediafax.


Potrivit acestuia, trenul de marfă era gol. Totuşi, la faţa locului din vagoanele deraiate a căzut cărbune, ”probabil ceea ce a rămas pe fundul vagoanelor de la descărcare”.

Cele două victime sunt mecanicul conductor şi ajutorul acestuia.


 Accidentul feroviar din Hunedoara, unde 14 vagoane ale unui tren de marfă au deraiat, s-a produs din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare, a declarat pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan. Sursa citată transmite că accidentul, în urma căruia doi oameni şi-au pierdut viaţa, s-ar fi produs din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Bogdan Niţu, declară că ancheta finală în cazul accidentului feroviar în urma căruia două persoane au murit va fi făcută de o comisie a Ministerului Transporturilor.