monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Duminica Floriilor, începutul Săptămânii Mari

Sărbătoarea Intrării lui Iisus Hristos în Ierusalim are loc în duminica dinaintea praznicului Învierii Domnului (a Sfintelor Paști), ziua fiind cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor.

FOTO Arhivă

De Florii, creștinii sărbătoresc intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, înainte de patimile și Învierea Sa. „Intrarea Domnului în Ierusalim” este singurul moment din viața Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat, deși nu purta nici hlamidă împărătească de purpură, nici coroană de aur pe cap, și nu avea nici pază de oști pământești, menţionează preotul Ilie Cleopa, în volului „Predici la Praznice Împărătești”, apărut 1996, citat de Agerpres.

Sunt două motive pentru care Mântuitorul Iisus Hristos și-a făcut o intrare triumfală în vechea cetate a Ierusalimului, potrivit preotului Ilie Cleopa: pentru a pătimi moarte de cruce de bunăvoie pentru mântuirea lumii şi pentru a se împlini prorociile din Vechiul Testament, să fie recunoscut după Lege că este Mesia, Mântuitorul lumii.


Poporul l-a întâmpinat pe Iisus cu ramuri de finic și de măslin, strigând: "Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!" (Matei 21, 9). În amintirea episodului respectiv creştinii primesc şi în prezent ramuri de salcii la slujbele religioase la care participă.

Ziua de Florii marchează începutul ultimii săptămâni a Postului Paștilor, denumită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creștinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.


 

Pe parcursul săptămânii au loc în biserici de luni până vineri slujbele Deniilor, slujbe de dimineață (Utrenie) făcute seara așa cum se face în cadrul privegherilor.