monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Deputaţii au adoptat în unanimitate proiectul care încurajează consumul de fructe proaspete în şcoli

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli.

Deputaţii au adoptat în unanimitate proiectul care încurajează consumul de fructe proaspete în şcoli

Proiectul de lege prevede că sumele aferente consumului de fructe proaspete în şcoli se suportă din bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

Proiectul de lege stipulează că fructele proaspete distribuite elevilor/preşcolarilor, perioada şi frecvenţa distribuţiei, limita valorii zilnice elev/preşcolar, precum şi fondurile necesare pentru distribuţia de fructe se stabilesc şi se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia preţurilor şi tarifelor.

De asemenea, se prevede că limita valorică cuprinde preţul integral de achiziţie a fructelor proaspete, inclusiv taxa pe valoare adăugată, cheltuielile de transport, distribuţie şi depozitare a acestora, după caz.


Proiectul stupulează că preşedinţii CJ, respectiv primarii sectoarelor, au obligaţia de a urmări şi a verifica buna desfăşurare a procesului de aprovizionare, iar directorii unităţilor de învăţământ răspund de respectarea condiţiilor de igienă privind distribuţia fructelor proaspete către elevi/preşcolari.

Proiectul de lege modifică şi completează OUG nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli, vizând stabilirea modalităţilor de finanţare ale acestui program şi beneficiarii acestuia.

În cadrul dezbaterilor, deputaţii din Comisia de învăţământ au adoptat un amendament care prevede faptul că, începând cu anul şcolar 2016 – 2017, de prevederile OUG nr. 24/2010 beneficiază şi preşcolarii din grădiniţele de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate.

Etichete: deputati fructe scoli