OPINIE. Presa independentă și de calitate nu-i un cadou

Vineri (5 mai), s-au dat premiile pentru jurnalism în Cluj pe anul 2016 și, pentru că am făcut parte din juriul uneia dintre secțiuni, am avut ocazia să reflectez, o dată în plus și în profunzime, la calitatea și destinul presei actuale.

Dar a vorbi despre media, ca întotdeauna, este complicat, sensibil și riscant, iar azi, când vine vorba, toți, la unison, se aruncă să spună că presa e slabă și că, știți, … fake news, care explică totul. Nu explică totul, iar media nu are doar o singură problemă, ci straturi întregi, depuse în timp și spațiu, pornind de la nivel global și ajungând la cel local, luând în calcul modificările structurale și atingând revoluția tehnologică. În condițiile schimbărilor dramatice din câmpul comunicării, unde jurnalismul nu mai deține monopolul informației, presa, în înțelesul ei cel mai clasic, suportă nu una, ci două crize majore: una de identitate și de (re)stabilire/poziționare a locului ei natural în societate și o criză a resurselor de funcționare, căreia putem să-i spunem de sistem, financiară, de model de afaceri etc. La aceste două mari probleme, sigur că s-au adăugat o criză de credibilitate, interferențele cu politicul, cu interesele economice, globale, geopolitice etc. La toate acestea, media a reacționat cu o adaptare forțată la noile condiții, care sigur că diferă de la un loc la altul. În America, se spune, presa mainstream s-a desprins de popor și trăiește într-o bulă proprie, pe care din orgoliu nu vrea s-o părăsească. Brexitul nu-i străin de lăcomia pentru spectacol post-adevăr al tabloidelor britanice. În Ungaria, mai ales, și Polonia (țări membre UE) mass-media pierde teren (legal), iar cea de opoziție scade văzând cu ochii. În Turcia, jurnaliștii sunt arestați direct (fără explicații), iar libertatea de exprimare (democratică) a devenit o glumă, sub ochii neputincioși ai gardienilor democrației (SUA, UE). Iar în Rusia și-n alte părți mai auzim că se și moare. Peste tot în lume, „babelul noii comunicări”, liberalizat prin dezvoltarea rețelelor sociale și încununat, în epoca post-adevăr, de fenomenul fake news, face ravagii (câștigă alegeri, pune președinți, trafichează influență, creează conflicte etc.) și destabilizează una din temeliile democrației, care este libertatea de exprimare, devenită un fel de „slobozenie la orice”.

Pe această schiță a unei hărți media cum am putea găsi presa din România (și cea din Cluj)?

Media românească, la modul cel mai general, este săracă, dependentă, partizană, influențabilă, vulnerabilă, ridicând serioase probleme de credibilitate și calitate. Adăugând aici entuziasmul autohton cu care a fost îmbrățișat fenomenul știrilor false, putem spune că nu ne deosebim esențial de peisajul general. Deosebirile apar cu privire la recunoașterea stării de fapt, recăpătarea conștiinței de sine și în căutarea și identificarea soluțiilor de „ieșire din tunel”. În lume, când s-a constatat că giganții on line (Google, Facebook etc.) atrag masiv (toți) banii din publicitate și că modelul de afaceri media bazat pe publicitate este perimat, s-a trecut la găsirea altor soluții, a altor modele de business. Acesta este fenomenul în curs, iar constatarea/concluzia este că doar publicul poate salva (financiar și moral) presa, dacă se reînnoadă firul încrederii, cel puțin după cum arată experiențele occidentale în aceste sens. Asta presupune că jurnalismul, eliberat de toate interferențele nocive, prestează (doar) pentru publicul său, servindu-l în toate nevoile sale firești (de interese active și relaxare), iar publicul se obligă în mod direct să plătească serviciul (prin abonamente directe, plata la bucată, proiecte de crowdfunding etc.), potrivit noilor modele de afaceri. Plățile sunt mici și cu cât succesul este mai mare, cu atât produsele media sunt mai accesibile. Condiția esențială este calitatea, interesul și încrederea reciprocă între jurnalist și publicul său. Aceasta este și calea ce trebuie urmată de jurnalismul din România în lupta pentru supraviețuire: calitate, independență, integritate. Doar că niciuna dintre părți nu pare, la acest moment, perfect conștientă și pregătită pentru asta. Media mainstream se mulțumește, deocamdată, cu „resturi” (publicitare, politice, ale grupurilor de interese locale și naționale). De cealaltă parte, publicul român așteaptă să-i vină totul gratis, nu este dispus (conștient) să ajute cu nimic.

Doar că, așa cum s-a dovedit, precum democrația nu-I un dar, ci un beneficiu posibil pentru care trebuie să lupți, nici presa independentă și de calitate nu-i un cadou, pe care să-l primești fără să faci nimic, fără să contribui cu ceva. Publicul nu trebuie să lase presa la cheremul puterii pentru a putea avea pretenții de la ea, ci trebuie s-o ajute (financiar). Micile proiecte existente arată că se poate.

La noi, mai există jurnalism de calitate (inerțial) prin strădania, contribuția individuală și „eroismul” unor jurnaliști (sau grupuri), dar nu ca efort instituțional, sistemic, asumat de întreaga comunitate profesională, solidară și coerentă.

Ceea ce nu este normal și nu poate dura la nesfârșit!