Actualitate
„Yodel It!”, cel mai fredonat refren pe covorul roşu
Reprezentanţii României la Eurovision au cucerit fiecare metru de covor roşu.
Eurovision 2017 a intrat în linie dreaptă şi emoţiile au devenit tot mai puternice, odată cu deschiderea oficială a ediţiei 2017, ce a avut loc duminică, în faţa Palatului Mariyinsky.
Cu doar şase zile înainte de spectacolul finalei, ce este programat pe 13 mai, delegaţia României a parcurs cu o mică întârziere cei 265 de metri de covor roşu, din cauza numărului mare de interviuri care i-au fost solicitate „Am fiecare metru de covor roşu – cel mai mare din istoria Eurovision - cu numeroaselor interviuri”, a dezvăluit, încântată, Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României. „Ilinca şi Alex Florea au stârnit curiozitatea jurnaliştilor, iar fani din toate colţurile lumii, chiar şi din China, sau Australia, au strigat că le place „Yodel It!”, au fredonat refrenul şi au promis că vor vota”, a adăugat Iuliana Marciuc.
Surpriză mare pentru Ilinca şi Alex, când reprezentanţi au unor publicaţii importante le-au vorbit deja ca unor câştigători. „Mulţi jurnalişti ne întrebau ce vom face după ce câştigăm Eurovisionul?”, a dezvăluit Alex. „Exact aşa s-au exprimat. Le-am răspuns că ne-am dori mult să se întâmple, dar că încă nu ne gândim la ce va fi după finală. Sigur, dacă se va întâmpla, suntem pregătiţi şi va fi o imensă bucurie. A fost foarte emoţionant la deschiderea oficială, obositor şi minunat în acelaşi timp”, a mai adăugat Alex Florea.
La finalul defilării, Ilinca şi Alex Florea au lansat, de pe un heliport aflat în apropiere, baloanele care au purtat tricolorul pe cerul Kievului. În spiritul sloganului actualei ediţii, organizatorii au celebrat diversitatea eliberând, deasupra capitalei ucainene, steagurile celor 42 de tari participante la Eurovision.
Una dintre cele mai frumoase prezenţe de la ceremonie a fost cea a Ilincăi Băcilă, care a strălucit într-o rochie roz pal. „M-am simţit ca un star internaţional!”, a mărturisit tânăra de 18 ani, aflată pentru prima dată la o întâlnire cu covorul roşu. „M-am simţit frumoasă în rochia mea de la Athena Philips. Oamenii strigau după mine, iar fanii mă rugau să mă pozez cu ei. Îmi pare rău că la sfârşit ne-am grăbit pentru a nu rata momentul lansării baloanelor şi n-am apucat să fac poze cu toţi. Zeci de televiziuni, reviste şi radiouri au avut o mulţime de întrebări... A fost o experinţă unică”, a mai spus Ilinca.