Actualitate
VIDEO din dronă cu autostrada A10 Sebeș – Turda. Nod spectaculos lângă Turda. Blocajele care pun în pericol finalizarea în acest an
Pe cei 16 km din Lotul 4 al autostrăzii A10 Sebeș - Turda se lucrează intens, dar în ciuda mobilizării constructorului există riscul ca tronsonul să nu poată fi deschis în acest an.
Asta din cauza unor blocaje pe traseu nerezolvate încă de autoritățile de la drumuri: un lac și o plantație sunt în continuare pe traseu, iar doi stâlpi de înaltă tensiune încă nu au fost relocați. Detaliile se observă într-o nouă înregistrare video din dronă publicată de către Asociația Pro Infrastructura. Imaginile surprind și nodul rutier spectaculos ce se conturează lângă Turda, la intersecția A10 cu A3 și DN1.
"Din păcate, în acest caz, mobilizarea constructorului nu este suficientă pentru deschiderea în toamna acestui an a lotului. Este nevoie ca autoritățile să rezolve problema Stejeriș (aprobarea soluției tehnice pentru lacul Stejeriș), să finalizeze exproprierea plantației de paulownia care se află fix pe breteaua A10-A3 din nodul Turda plus alte câteva detalii. În plus, pe acest lot, din ce am observat noi, există în continuare doi stâlpi de înaltă tensiune care trebuie relocați. Lotul 4, împreună cu lotul 3, ar degreva de sarcini DN1 între localitățile Decea și Turda (conexiune cu A3)", scrie Asociația Pro Infrastructura pe Facebook.
Lotul 4 - 16,3 km - de la nodul Decea până la intrarea pe autostradă în zona Turda
Valoare: 470.004.894 lei
Constructor: SC PORR Construct SRL/PORR Bau GmbH
Stadiu (aprilie 2017): Avans fizic -70%
Lucrări prelungite cu 600 de zile
Deși trebuie definitivată în martie 2016 și cu toate că termenul inițial de construire a autostrăzii a fost de 18 luni, constructorul lotului 4 din autostrada Sebeș-Turda, firma austriacă PORR, a obținut, la începutul acestui an, de la adjudecătorul contractului o prelungire a acestuia cu nu mai puțin de 600 de zile, adică cu 20 de luni. Asta înseamnă mai mult decât tot termenul inițial.
După ce a avut la dispoziție nu mai puțin de 22 de luni pentru construirea celor 16 kilometri de autostradă ai lotului 4 dintre Sebeș și Turda, firma austriacă PORR va beneficia de o prelungire a termenului de 600 de zile, dar și de o plată suplimentară de 32 milioane de lei. Aceasta se va adăuga celor 470 milioane lei care vor fi primiți de PORR pentru lucrări, conform valorii inițiale a contractului. Inițial acesta prevedea un termen de patru luni pentru proiectare și 18 luni pentru construcție.
În cei aproape trei ani scurși de la începerea lucrărilor, PORR a ajuns la un stadiul de execuție de 70%. Lucrările au fost începute în 20 aprilie 2014 și trebuiau terminate la data de 20 martie 2016.