monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Concert vocal-simfonic sub bagheta dirijorului David Crescenzi

Clujenii sunt aşteptaţi vineri, la Filarmonica de Stat „Transilvania” la concertul simfonic dirijat de David Crescenzi. Pe scena Colegiului Academic va urca şi solista Critsina Bojin, care va interpreta Concertul pentru flaut de Jaques Ibert. Din programul serii mai fac parte lucrări de Camille Saint-Saëns şi Charles Gounod. Dirijorul corului este Cornel Groza.

Concert vocal-simfonic sub bagheta dirijorului David Crescenzi

Pianist, dirijor de orchestră și de cor, David Crescenzi a studiat la Conservatorul din Pesaro, specializându-se ulterior în dirijat orchestră, pian, muzică corală și dirijat coral. Timp de mai mulți ani a fost asistent și colaborator al lui Alessio Vlad și elevul lui Gustav Khunn, la care a frecventat, între anii 1993 si 1996, cursurile de perfecționare „Pomeriggi musicali” din Milano. Datorită activității sale pe parcursul a două decenii, s-a consacrat mai întâi ca pianist acompaniator și asistent dirijor în diferite teatre și festivaluri lirice, atât în Italia, cât și în străinătate, iar actualmente ca dirijor de orchestră și maestru de cor.

În cadrul repertoriului simfonic, s-a distins în diverse ocazii la pupitrul dirijoral al mai multor orchestre, și anume Orchestra Teatrului „Reggio” din Parma, „Benedetto Marcello” din Teramo, Orchestra de Cameră din regiunea Marche, Orchestra de Cameră din Bologna, Orchestra Simfonică „Gioachino Rossini” din Pesaro.


Născută la Sibiu într-o familie de muzicieni, Cristina Bojin începe studiul pianului la vârsta de şase ani, pentru ca mai apoi să se dedice flautului sub îndrumarea tatălui ei, Ioan Bojin. A absolvit studiile superioare la Academia de Muzică din Stuttgart, la clasa profesorului francez Jean-Claude Gérard, urmând cursuri de măiestrie cu flautiştii Aurèl Nicolet, Paul Meisen, Davide Formisano şi Andrea Lieberknecht.

Este laureata mai multor concursuri naţionale şi internaţionale, fiind de asemenea distinsă, în anul 2006, cu premiul „Melos” pentru interpretare în cadrul Premiilor Criticii Muzicale – România. Între anii 2001-2006 a fost bursieră a fundaţiei P.E. Förderstiftung für Studierende der Musik din Mannheim şi a Academiei de Muzică de Cameră „Villa Musica“ din Mainz. Astfel a absolvit stagii de pregătire si a concertat alături de solişti instrumentişti ai orchestrelor Berliner Philharmoniker, Münchner Philharmoniker şi Bayerischer Rundfunk.